A fost spitalizat încă un grup de copii intoxicați cu o substanță toxică destinată deparazitării animalelor. Trei fete, cu vârstele de 8, 12 și 13 ani din Orăștie, județul Hunedoara, au ajuns la spital cu simptome de otrăvire. Una dintre minore, în vârstă de 8 ani, se află în stare critică, potrivit b1tv.ro citând renasterea.ro.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, ambulanța a fost chemată la Orăștie în jurul orei 00.30 pentru cele trei fete care prezentau simptome precum greață, vărsături și amețeli. Echipajul medical le-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Orăștie, iar ulterior au fost transferate la UPU Deva. Starea cea mai gravă o înregistrează copila de 8 ani, care a fost intubată și ventilată mecanic.
„Duminică, în jurul 00.30, la Serviciul de Urgențe 112 a fost solicitată o ambulanță în Orăștie pentru trei minore, care prezentau greață, vărsături, amețeli. Echipajul care le-a preluat și le-a evaluat le-a transportat la Centrul de Primiri Urgențe din Orăștie. Ulterior, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Deva. Minora în vârstă de opt ani ani se afla în starea cea mai gravă. A fost intubată și ventilata mecanic și apoi a fost transferată la Spitalul de pediatrie din Timișoara de către echipajul SMURD, cu medic”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.
Celelalte două fete au rămas în spitalul din Deva, însă starea nu era gravă, iar mama lor le-a luat acasă. Copilele ar fi fost intoxicate cu o substanță folosită la deparazitarea animalelor, cu care s-ar fi spălat pe cap.
O tragedie similară s-a petrecut la începutul acestei săptămâni
La începutul acestei săptămâni, o altă tragedie similară a avut loc în Țăndărei. O fetiță de 5 ani a murit, iar verișorul ei de aproape doi ani este în stare gravă după ce au fost spălați cu o substanță toxică de bunica lor.
Bunica i-a spălat pe cei doi copii cu o soluție toxică, folosită în mod obișnuit pentru deparazitarea oilor. Tragedia a afectat și sora băiatului în vârstă de 10 ani, care a prezentat simptome similare și a fost transportată la un spital din Slobozia.
Foto ilustrativ, digi24.ro.