Două fete de 15 ani au murit, sâmbătă după-amiaza, după ce ar fi căzut de la o înălțime de aproximativ 20 de metri. Una dintre ele și-a sunat înainte mama să o anunțe că vrea să recurgă la un gest sinucigaș.
Dublă sinucidere! Două fete de 15 ani s-au aruncat împreună, de la o înălțime de 20 de metri
Tatăl uneia dintre adolescente a fugit imediat la locul tragediei, însă și-a găsit copilul mort. Conform Realitatea.net, fetele au lăsat un bilet de adio și mesaje în care își acuză prietenii că ei sunt cei care le-au împins spre sinucidere.
Înainte de a recurge la gestul extrem, una dintre adolescente și-a sunat mama și i-a spus ce are de gând să facă. Disperat, tatăl acesteia a pornit în goană cu mașina 7 kilometri să ajungă la fiica sa, însă prea târziu. A sosit înainte ambulanței, însă cele două erau deja căzute de pe clădirea părăsită.
Adolescentele au lăsat bilete de adio din care reiese că au recurs la sinucidere după o ceartă cu prietenii lor. Anchetatorii pornesc de la ipoteza că tinerele ar fi fost victimele bullyingului și așteaptă rezultatele autopsiei să vadă dacă fetele au consumat substanțe interzise sau alcool înainte de a recurge la gestul extrem.
Ultimele mesaje transmise de adolescente prietenilor confirmă faptul că din cauza prietenilor s-au sinucis. "Mersi că ne-ați jignit și că ne-ați făcut făcut în toate felurile. Sunteți un grup toxic și veți fi în continuare. Ne omorâm din cauza voastră. Pa", se arată într-unul dintre mesaje.
Clădirea părăsită nu este un loc aleasă întâmplător. Aici își petrecea timpul liber grupul teribilist din Hunedoara. Tinerii dădeau petreceri cu muzica la maximum și postau clipurile pe internet. Din versurile melodiilor reiese că aceștia ar fi consumatori de droguri.
Nici profesorii, nici autoritățile și nici măcar familiile celor două tinere nu își explică gestul cumplit care a șocat o întreagă țară. Ambele fete aveau 15 ani şi au fost colege de clasă până la terminarea gimnaziului. Ulterior, la liceu, fiecare dintre ele a mers la o altă unitate de învăţământ, însă au continuat să fie prietene.
Conform sursei citate, zeci de persoane din anturajul celor dou[ fete vor fi audiate de polițiști. Inclusiv părinții îndurerați sunt chemați să dea declarații. Fetele de 15 ani au lăsat un bilet de adio și mesaje în care își acuză prietenii că din cauza lor ar fi decis să se sinucidă. Cercetările au scos la iveală faptul că tinerele făceau parte dintr-un anturaj teribilist, iar ultimele mesaje transmise grupului de "prieteni" confirmă faptul că din cauza acestora s-au sinucis.
Foto Realitatea.net