O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit.
„La data de 25.04.2024, o fetiţă de patru ani a sărit în faţa unui autoturism care circula pe strada Pricazului, din Orăştie, fiind rănită, după care a fost dusă de conducătorul auto la UPU Orăştie”, a transmis IPJ Hunedoara potrivit stirileprotv.ro
Potrivit poliţiştilor, fetiţa de 4 ani a fost lăsată nesupravegheată şi a vrut să traverseze strada Pricazului în fugă, prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind accidentată grav.
„Ea a decedat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara”, a mai precizat IPJ Hunedoara.
În acest caz a fost deschis dosar penal. Poliţiştii continuă ancheta.
INFOTRAFIC. Drumurile spre munte și spre litoral se aglomerează