Producătorii care vindeau fructe în fața porții, amendați cu câte 30.000 lei de doi inspectori antifraudă

Producătorii care vindeau fructe în fața porții, amendați cu câte 30.000 lei de doi inspectori antifraudă
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Doi inspectori antifraudă le-au aplicat amenzi de câte 30.000 de lei, echivalentul a peste 6.000 de euro, unor producători care vindeau fructe la stradă, în faţa porţilor. Cei doi sunt criticaţi chiar de către şeful lor. Preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, susţine că inspectorii respectivi sunt nişte "nemernici" care "fac de râs ANAF-ul".

Inspectorii ANAF din Hunedoara au amendat cu câte 30.000 de lei patru țărani care vindeau fructe în fața porții, relatează Digi24. Pentru comerțul cu fructe, cei patru au primit câte 10.000 de lei amendă, iar pentru că inspectorii le-au găsit 3 litri de țuică au mai primit câte 20.000 de lei. În total câte 30.000 de lei fiecăruia.

"Doi nemernici, că nu-i pot numi inspectori Antifraudă. Îmi e rușine că asemenea oameni lucrează în ANAF", a reacționat vineri Lucian Heiuș, într-o conferință de presă. "Din păcate, nu întotdeauna lucrurile care se întâmplă la nivelul ANAF-ului sunt pozitive. Doi inspectori de la Antifrauda Deva au considerat că în partea de vest a României evaziunea fiscală s-a terminat. Acești indivizi, că nu-i pot numi inspectori antifraudă, s-au dus în luna octombrie și au dat 4 amenzi în valoare de câte 30.000 de lei unor oameni, unor țărani care stăteau pe marginea drumului în fața casei lor și vindeau niște mere, struguri, având certificate de producători", a detaliat preşedintele ANAF.

"În mintea lor, au considerat că în Timișoara toate cluburile fiscalizează toate veniturile, că toate marile restaurante fiscalizează tot ceea ce vând, că achizițiile intracomunitare din Arad sunt înregistrate și fiscalizate, că în Caraș nu se mai face contrabandă cu alcool", a continuat președintele ANAF.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image