Trei copii au fost dați în urmărire națională. Au dispărut în timp ce se aflau în grija bonei

frați dispăruți dați în urmărire națională
Sursa foto: IPJ Hunedoara
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Trei frați de 7, 9 și 11 ani au fost dați în urmărire națională. Aceștia au dispărut în timp ce s-ar fi aflat sub supravegherea unei bone.

Copiii sunt dintr-o localitate din judeșul Hunedoara.

„La data de 14 octombrie 2024, în jurul orei 17.00, Poliţia Oraşului Simeria a fost sesizată telefonic de un bărbat din satul Sântandrei, cu privire la faptul că luni, în jurul orei 16:00, bona celor trei copii ai săi, Marţian Rania Adriana, în vârstă de 11 ani, Marţian Antonio Adrian, în vârstă de 9 ani, şi Marţian Raisa Antonia, în vârstă de 7 ani, l-a anunţat că aceştia nu se mai află la domiciliu”, a transmis IPJ Hunedoara.

Semnalmentele copiilor dispăruți:

  • Marţian Antonio Adrian: aproximativ 1,45 m înălţime, aproximativ 50 de kg., ochi căprui, păr scurt brunet, ten deschis, poartă ochelari de vedere.
  • Marţian Rania Adriana: aproximativ 1,55 m. înălţime, aproximativ 60 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă (foto central).
  • Marţian Raisa Antonia: aproximativ 1,40 m. înălţime, aproximativ 40 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă, poartă ochelari de vedere.

Poliţiştii nu au detalii despre obiectele vestimentare cu care erau îmbrăcaţi copiii în momentul plecării.

„Din momentul primirii sesizării, poliţiştii au desfăşurat mai multe activităţi investigative şi de căutare, în vederea depistării minorilor, care au fost daţi în urmărire naţională. Poliţiştii continuă activităţile specifice şi le solicită celor care deţin informaţii utile, să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic  de urgenţă 112”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

 

Image