Medicii se aşteaptă la un al doilea val de infectaţi cu coronavirus după relaxarea restricţiilor. Aceasta întrucât mulţi oameni nu au înţeles că trebuie respectate în continuare măsurile prin care să ne păzim de transmiterea virusului.
Doctorul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara crede că primele ‘semne’ ale ridicării măsurilor din starea de urgenţă se vor vedea în scurt timp.
„Eu cred că va fi acest al doilea val după vreo săptămână, când încep să se vadă primele semne de la relaxare, după care vedem, în funcţie de cum evoluează boala, cum mergem mai departe. Şi de acum încolo transmiterea va fi comunitara pentru că transmiterea comunitară înseamnă că virusul există deja în populaţie. Sunt forme asimptomatice, forme uşoare, sunt oameni care, fără să ştie sunt contaminaţi, dau mai departe boala„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro medicul Virgil Musta.
Doctorul îndeamnă în continuare la prudenţă.
„Este un moment de relaxare şi ni se permite şi prin lege, doar că trebuie să fim prudenţi şi înţelepţi, în sensul că fiecare trebuie să evalueze riscurile, şi, dacă face parte din categoria persoanelor cu risc crescut, de peste 65 de ani şi cu patologii asociate severe, e bine să fie mult mai precauţi. Aceasta relaxare să o facă treptat, să respecte în continuare regulile de bază, de distanţare socială de 1,5 metri şi purtarea măştii şi spălatul cât se poate de des pe mâini. (...) Important este să nu ne îmbolnăvim toţi deodată, pentru că în momentul acela, crescând numărul de cazuri, nu vom mai face faţă ca spital şi atunci nu vor beneficia de terapiile necesare pentru patologia respectivă„, a precizat, potrivit sursei citate, Virgil Musta.
Sursă foto opiniatimisoarei.ro.