Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, pe strada Grigore Alexandrescu din Timișoara. Potrivit tion.ro, un bărbat a murit carbonizat, după ce adăpostul improvizat în care locuia a fost distrus complet de flăcări.
Incendiul a fost anunțat în dispeceratul ISU Banat în noaptea de duminică spre luni în jurul orei 00:00. Pompierii militari au trimis la fața locului 12 subofițeri, un echipaj SMURD și două autospeciale de stingere.
Flăcările au cuprins un adăpost improvizat pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. În timpul intervenției, pompierii timișoreni au descoperit cadavrul unui bărbat în vârstă de 42 de ani care locuia în adăpost.
„Cauza probabilă a incendiului: sobă fără acumulare de căldură amplasată necorespunzător”, au transmis reprezentanții ISU Banat, potrivit sursei citate.
Sursă foto tion.ro.