Bebeluş găsit mort, abandonat pe un câmp

Bebeluş găsit mort, abandonat pe un câmp
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Descoperire teribilă, joi dimineaţa, lângă Timişoara. Trupul unui nou-născut a fost găsit pe un câmp din spatele unor case, nu departe de drumul dintre localitățile Moşniţa Nouă şi Urseni.

Un tractorist, care avea de executat nişte lucrări în zonă, a făcut groaznica descoperire şi imediat a dat alarma la numărul de urgenţă 112.

Criminaliştii ajunși la locul macabrei descoperiri au constatat faptul că micuţul era dezbrăcat şi abandonat pe iarbă, la mai puţin de 100 de metri de casele aflate în vecinătate. Din primele date, se pare că bebeluşul avea 2 zile de la naştere.

Potrivit opiniatimisoarei.ro, poliţiştii prelevează probe de la faţa locului, iar corpul copilaşului va fi preluat de medicii legişti pentru autopsie. Criminaliştii încearcă să găsească un indiciu care i-ar putea duce pe urmele mamei.

 

Sursă foto opiniatimisoarei.ro.

 

Image