Camion confiscat pentru abandon ilegal de deşeuri

Camion confiscat
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primarul din Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, joi, că Poliţia Locală a oraşului a confiscat primul camion care a descărcat ilegal deşeuri pe un teren care aparţine municipalităţii.

Autovehiculul s-a blocat într-o groapă de pe un teren viran, la ieşirea spre comuna Săcălaz, şoferul fiind nevoit să-l abandoneze.
"În acest an am înăsprit reglementările locale printr-o hotărâre de consiliu şi astfel avem cadrul legal nu doar să îi amendăm pe cei care aruncă gunoiul pe domeniul public, ci să le şi confiscăm maşina. E un semnal clar că vom aplica la sânge toate pârghiile legale pe care le avem pentru a stârpi această practică revoltătoare de abandonare a deşeurilor în oraş. E vorba despre sănătatea noastră, a întregii comunităţi", afirmă Dominic Fritz, într-un comunicat de presă citat de AGERPRES.
Deţinătorul vehiculului a fost identificat şi amendat de Poliţia Locală cu 45.000 de lei pentru abandonul ilegal de deşeuri.
De asemenea, a fost dispusă măsura de confiscare a vehiculului.

La faţa locului s-au deplasat echipe din partea Primăriei Timişoara, a Poliţiei Locale şi a Societăţii Drumuri Municipale (SDM) pentru a scoate vehiculul abandonat în groapă. Operaţiunea a inclus şi mobilizarea unei macarale de 18 tone pentru ridicarea camionului, care a fost apoi transportat la depozitul municipalităţii.

Primăria Timişoara şi Poliţia Locală continuă să sancţioneze persoanele fizice şi firmele care abandonează sau care plătesc la negru societăţi care nu sunt autorizate pentru transportul deşeurilor.

 

Foto Agerpres

Image