Un bărbat care a omorât un cuplu și l-a rănit pe nepotul victimelor după ce l-a surprins în locuința lor din centrul Timișoarei a fost filmat de camerele de supraveghere.
Călăul celor doi bătrâni din Timişoara a fost filmat de camerele de supraveghere din zonă pe când părăsea locul crimei, de lângă Tribunal. Lângă o bancă din parcul din apropiere a aruncat o mănuşă plină de sânge pe care poliţiştii au găsit-o şi au ridicat-o pentru cercetări.
Potrivit opiniatimisoarei.ro, poliţiştii au obţinut semnalmentele fugarului au realizat un portret robot al acestuia. Dacă îl recunoști sună la 112!
Agresorul este brunet, are aproape 1,80 m înălţime şi vârsta între 30 şi 35 de ani. În momentul atacului era nebărbierit, purta pantaloni scurţi, închişi la culoare, o bluză de trening cu glugă gri sau vernil şi încălţăminte de culoare închisă. Este posibil ca el să fie rănit la mâna dreaptă, întrucât părea să aibă un bandaj improvizat.
Surse din rândul anchetatorilor spun că atacatorul ar fi luat o borsetă cu bani, în jur de 12.000 de lei.
Nepotul femeii ucise a încercat să îl oprească pe ucigaş, iar lupta dintre cei doi a avut loc pe holul clădirii. La IML a fost făcută necropsia care va stabili cu exactitate cauza morţii. Trebuie spus că arma folosită de agresor nu a fost găsită până acum.
Conform sursei citate, marţi seara, doi bătrâni, soţ şi soţie, au fost omorâţi de un bărbat care a intrat peste ei în casă. Nepotul celor doi a fost la un pas să fie înjunghiat de atacator, după ce l-a surprins în locuinţă.
Cei doi soţi, în vârstă de 75 şi 78 de ani, stăteau de vorbă la telefon cu unul dintre nepoţi care locuieşte în Germania, când, la un moment dat au auzit zgomote în casă. Au apucat să îi spună nepotului ca cineva a intrat peste ei, s-au auzit niște zgomote, apoi s-a aşternut liniştea.
Nepotul, speriat, l-a sunat pe verişorul lui, un alt nepot al celor doi bătrâni, care locuiește în apropiera lor. Alertat, acesta s-a dus imediat la apartamentul bătrânilor şi, când a intrat în casă, şi-a văzut bunica şi bunicul morţi, iar în casă încă se afla criminalul care s-a năpustit asupra lui, a încercat să-l înjunghie, apoi a fugit.
Nepotul a reuşit să dea alarmă la 112, iar zona a fost imediat împânzită de poliţişti şi jandarmi.
Anchetatorii spun că este posibil că atacul să fi fost dat la pont, deoarece femeia ucisă a fost administratoare şi marţi a încasat banii de întreţinere de la locatari.
Criminaliştii au cercetat apartamentul în care s-a produs dublă crimă şi au adunat probe.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursă opiniatimișoarei.ro