În urma unui accident grav, produs între un TIR și un autobuz, pe DN 69, în apropiere de Sânandrei, pompierii au activat Planul Roșu de intervenție. Din primele informații, 11 persoane au fost rănite.
Accidentul s-a produs marți, în jurul prânzului, pe DN 69. Pompierii au activat Planul Roșu de intervenție.
„La nivelul ISU TIMIȘ s-a activat Planul roșu de intervenție ca urmare a unui accident rutier produs pe DN 69, între un autobuz, în care se aflau 18 persoane, dintre care, conducătorul a rămas încarcerat, și un autotren, în care se afla doar conducătorul.
Din primele informații, au rezultat 11 victime (cei doi conducători și 9 pasageri din autobuz)”, transmit cei de la ISU Timiș potrivit tion.ro.
Potrivit polițiștilor, în autobuz se aflau 18 pasageri.
Un tir condus de un bărbat, circula pe DN69 spre Orțișoara, iar la intersecție cu DJ692 ar fi efectuat viraj la stânga spre Sânandrei, moment în care a intrat în coliziune cu un autobuz care circula din sensul opus, adică dinspre Orțișoara.
Polițiștii au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
VIDEO 🎦 O femeie a murit, după ce un limitator de înălțime a căzut peste mașina în care se afla
FOTO DRDP Timişoara / tion.ro.