Incendiu în Timișoara. Au ars aproape 100 de cauciucuri

Incendiu în Timișoara
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Intervenție a pompierilor, duminică, în jurul prânzului, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în apropierea Gării de Est din Timișoara. Au ars aproximativ 100 de cauciucuri. A fost anunțată Garda de Mediu.

Pompierii au intervenit duminică pentru a stinge un incendiu produs pe strada Aristide Demetriade din Timișoara.

Incendiul s-a manifestat la cauciucuri și deșeuri. Din fericire nu au fost victime potrivit reprezentanților ISU Timiș citați de tion.ro.

Au ars aproximativ 100 de cauciucuri și a fost anunțată Garda de Mediu

„Duminică,19.05.2024, la ora 11:45, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o curte comună (mai mulți operatori economici) pe strada Demetriade din Timișoara.

A fost alertat Detașamentul 1 Timișoara și la locului evenimentului s-a acționat cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la deșeuri și anvelope, pe o suprafață de aproximativ 300 mp. În urma evenimentului au ars aproximativ 100 de cauciucuri, o remorcă dezafectată și au fost afectate alte două remorci de TIR.

A fost anunțată Garda de Mediu.

 

 

Sursă foto tion.ro

Image