Sâmbătă 1 iulie, a.c., un tânăr cu cagula pe faţă a pătruns la ora 6.30 într-un local de pe Bulevardul Republicii, a amenințat vânzătoarea cu un pistol şi i-a cerut încasările. A luat banii, aproape 20.000 de lei, şi a fugit.
Femeia a acţionat butonul de panică, iar poliţiştii au pornit în căutarea atacatorului. Potrivit opiniatimisoarei.ro aveau să-l prindă repede şi au aflat că avea 35 de ani, iar pistolul era unul de jucărie.
Judecătorii au decis să-l aresteze preventiv pe tâlhar pentru următoarele 30 de zile.
„În dată de 02.07.2023 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – 234 alin. (1) lit. a), c) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen., reţinându-se că acesta în dată de 01.07.2023, în jurul orei 06:32, a pătruns în timpul programului de lucru în incinta unui casino cu punct de lucru în mun. Timişoara, jud. Timiş, având faţa acoperită cu o cagulă şi a ameninţat-o pe o angajată a casinoului cu un pistol, în timp ce s-a urcat cu genunchii pe pult, sustrăgând astfel încasările zilei precedente, în cuantum de 17.741 lei„, au transmis reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, conform sursei citate.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto opiniatimisoarei.ro