O femeie a murit după ce un vecin de 22 de ani a stropit-o cu benzină și i-a dat foc

Un tanar de 22 de ani si-a incediat o vecina, pe scara blocului, in Timisoara
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O femeie de 48 de ani, din Timișoara, a murit, miercuri dimineață, la mai puțin de 24 de ore după un tânăr de 22 de ani, vecin de-al său, i-a dat foc pe casa scării.

 

Procurorii au deschis dosar penal pentru tentative de omor calificată, iar după decesul victimei, survenit în cursul acestei dimineți, au început demersurile pentru schimbarea încadrării în omor calificat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a furnizat detalii din Ancheta de până acum, arătând că fapta tânărului a fost premeditată. Acesta cumpărase ieri dimineață benzina cu care și-a stropit vecina, înainte de a-i da foc.

Comunicatul Parchetului Timiș privind cazul femeii incendiate de un vecin

“În data de 14.07.2021, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul D.A.S. , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de omor calificat, prevăzută de art. 32 alin.1 Cod penal raportat la art. 188 alin.1 – art.189 alin.1 lit.a, h Cod penal.

În sarcina inculpatului s-a reţinut în fapt că, în data de 13.07.2021, în jurul orei 14.20,  în timp ce se afla pe casa scării, în faţa apartamentului său de la nr.2, situat în imobilul din Timişoara, (...) a aruncat mai bine de jumătate de litru de benzină pe vecina sa de bloc S.R., ce locuieşte la apartamentul nr.6, după care i-a dat foc cu o brichetă. Inculpatul a săvârşit faptă cu premeditare, cumpărând în cursul dimineţii o cantitate de aproximativ 1,7 litri de benzină de la o staţie peco din Timişoara. Victima S.R. a suferit arsuri de gradul III pe toată suprafaţa corpului, acestea fiind de natură să-i pună în pericol viaţa, fiind transportată de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

În data de 14.07.2021, procurorul a luat față de inculpat, măsura preventivă a reținerii pe timp de 24 ore, începând cu ora 01.15.

La aceeaşi dată, dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept în care a fost comisă fapta.

Având în vedere că în cursul dimineţii de azi, 14.07.2021, a survenit decesul victimei S.R., urmează ca după efectuarea autopsiei şi întocmirea concluziilor preliminare privind cauza decesului de către I.M.L. Timişoara, procurorul de caz să dispună asupra schimbării încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementata de Codul de procedura penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Sursa foto: observatornews.ro

 

Image