O femeie este bună de plată după ce a abandonat doi căței pe o stradă din Șag. A fost identificată cu ajutorul camerelor de supraveghere și a fost sancționată cu suma de 3.000 lei.
Potrivit reprezentanților Poliției Locale Șag, în data de 12 martie a fost surprinsă pe camerele de supraveghere din localitate o femeie care locuiește în comuna Banloc în timp ce abandona pe domeniul public doi căței. Polițiștii au identificat-o și a fost sancționată cu suma de 3.000 de lei.
„Potrivit legii, abandonul constă în lăsarea unui animal aflat în proprietatea și îngrijirea omului pe domeniul public, fără hrană, adăpost și tratament medical. Deținătorii de animale au obligația de a le asigura acestora, în funcție de nevoile etologice, specie, rasă, etc. următoarele: un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare sub supraveghere, îngrijire și atenție etc”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara, potrivit tion.ro.
Amenzile pentru abandonul animalelor pot ajunge până la suma de 12.000 de lei.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto tion.ro