Pedeapsă de 25 de ani cu executare pentru individul care a decapitat un bărbat cu drujba

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Condamnare în primă instanță pentru individul care a decapitat un bărbat cu drujba, la Sânandrei. Potrivit tion.ro, Doru Sebastian Munteanu a fost condamnat la 25 de ani de închisoare cu executare și plata unor despăgubiri în valoare de 130.000 de euro. Sentința nu este definitivă.

Decizia de condamnare a fost luată de magistrații de la Tribunalul Timiș. Aceștia au decis să îl condamne pe criminal la 25 de ani de închisoare cu executare și plata unor despăgubiri morale de 130.000 de euro. Mai mult, el nu va avea voie să se apropie de copiii victimei la o distanță mai mică de 100 de metri timp de cinci ani după ce va fi eliberat.

Potrivit sursei citate, în noaptea de 30 spre 31 ianuarie, arădeanul Doru Sebastian Muntean a mers la Sânandrei, unde a tăiat cu drujba ușa casei unui localnic cu care avea neînțelegeri, iar apoi l-a decapitat. Criminalul cumpărase un autoturism de la victimă cu ceva timp înainte și se certa cu el pentru că bărbatul ucis nu voia să îi returneze banii. Criminalul l-a atacat pe bărbatul din Sânandrei în timpul nopții.

Doru Sebastian Muntean a fost prins de polițiști la scurt timp după crimă, fiind observat în timp ce se plimba plin de sânge pe stradă. El a fost acuzat de omor calificat și cruzimi, distrugere, violare de domiciliu și loviri sau alte violențe. Sentința nu este definitivă.

Sursă foto tion.ro.

Image