Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, trimis în judecată de DNA, în dosarul retrocedărilor ilegale

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Nouă persoane au fost trimise în judecată de procurorii DNA, în dosarul caselor naționalizate.

Potrivit sursadevest.ro, printre cei trimiși în judecată se află și primarul Nicolae Robu.

Dosarul vizează vânzarea frauduloasă și la prețuri modice a 207 imobile, majoritatea în centrul orașului.

Inculpații au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite în formă continuată, cinci persoane, și în formă simplă, patru.

Potrivit MEDIAFAX, prejudiciul total cauzat statului român ca urmare a încheierii nelegale a celor 207 contracte de vânzare-cumpărare ce fac obiectul acţiunii penale este de 42.756.719 lei (9.514.392 euro).

Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând în principal restituirea bunurilor imobile în natură şi restabilirea situaţiei anterioare, prin revenirea acestora în proprietatea statului şi prin anularea actelor juridice produs al infracţiunii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiş, cu propunere de menţinere a măsurilor asigurătorii.

Credit foto sursadevest.ro.

 

Image