Şoareci în salon, la maternitatea din Timişoara, printre gravide şi lăuze

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Imagini strigătoare la cer pentru România anului 2018. Femeile internate ca să-şi aducă pe lume copiii în maternitatea din Timişoara au împărţit un salon cu şoarecii. Pacienta care a filmat o astfel de situaţie susține că a atras atenția medicilor și asistentelor în repetate rânduri, însă nu a fost băgată în seamă. După ce le-a arătat fotografiile, a fost mutată în alt salon.

"Fiind cu perfuzia în mână, i s-a urcat în păr și celeilalte mămici i s-a urcat pe dunga patului, că am zbierat eu la ea, la 7 dimineața. S-a urcat pe geamantan, pe dulap, așa tot drept în sus și i-a venit în pat"... Este mărturia unei foste paciente a Maternității Bega din Timișoara, care a născut acolo la finalul lunii trecute. Fotografiile au fost făcute chiar în salonul în care a fost internată, relatează Digi 24. Speriată, femeia le-a anunţat pe asistente dar, spune pacienta, acestea nu au fost impresionate.

Conducerea unităţii medicale spune că a luat măsuri pentru deratizare imediat ce a aflat de această situaţie şi că nu a reuşit să identifice locul prin care şoarecii au putut intra în saloane. "Imediat după ce am aflat de incident, am rugat pacientele să fie mutate din saloanele respective pentru a avea acces la spații. Împreună cu colegii de la serviciul tehnic și cu cei de la firma de deratizare cu care spitalul are contract am verificat toate spațiile. Nu au fost identificate nici de către cei de la DSP nici un punct de intrare pe unde putea să apară rozătoarea", a afirmat Marius Craina, managerul Spitalul Județean din Timișoara, citat de Digi 24.

Image