Conf. univ. dr. Ioan Pășcuță, de la Facultatea de Sociologie şi Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu o prezență de câteva decenii în sociologia bănăţeană, s-a stins din viaţă, la trei zile după ce a fost internat la Spitalul Clinic Municipal din Timişoara, scrie România TV.
Detalii revoltătoare despre cum a survenit decesul acestuia au fost dezvăluite de fiul său, Adrian Păscuta.
"Uneori un minut poate fi decisiv pentru a salva o viață.
Joi l-am internat pe tatăl meu la Spitalul Municipal. I-a fost recoltată prima probă pentru testul COVID și a fost transferat la Spitalul Județean. Vineri dimineață a venit rezultatul negativ și i-a fost recoltată a doua probă. Deși starea sa era extrem de gravă și necesita intervenții și tratamente complexe, procedurile prevăd că până când vine cel de-al doilea rezultat pacienții să fie păstrați în zona galbenă. Au trecut 75 de ore de atunci. Tatăl meu a decedat. Tot în zona galbenă ... Proba preluată vineri dimineață încă nu este nici acum analizată!!!!
75 de ore și nici un răspuns! Cum este posibil așa ceva?????????? Îmi pare foarte rău să o spun, dar oamenii mor cu zile.
Știu că o mulțime de doctori s-au dat peste cap și au făcut tot ce era omenește posibil în condițiile date. Am tot respectul pentru acești oameni, pentru munca și dedicarea lor. Știu riscurile la care se expun și eforturile (uneori supraomenești) pe care le fac.
Știu însă și persoane care nu au ce căuta în sistemul medical, persoane care își bat joc de viața noastră și de munca propriilor colegi.
Și rămâne o întrebare: câte ore sunt necesare în Timișoara pentru a afla rezultatele testului COVID în cazul unui pacient aflat în situație critică???
Update: citesc în presă că nu există întârzieri şi rezultatele se dau zilnic. Doar în cazul tatălui meu s-a întârziat? Am nevoie de niște explicații și le voi obține!" scria luni după-amiază, pe Facebook, Adrian Păscuta.
Câteva ore mai târziu au venit și rezultatele: profesorul nu era infectat cu coronavirus. "Luni seară au venit și rezultatele probelor recoltate vineri dimineață. Ambele rezultate sunt negative. Mult prea târziu pentru a se mai putea face ceva, tatăl meu decedând luni dimineață", a anunțat, marți, Adrian Păscuta.
Sursa foto: Facebook/ Adrian Pascuta