Un bărbat și fiul său au fost prinși la volan fără permis, în aceeași zi, în apropiere de Timișoara, și au fost reținuți pentru 24 de ore.
Potrivit opiniatimisoarei.ro, primul oprit de politiști a fost bărbatul în vârstă de 55 de ani, tras pe dreapta pe șoseaua care leagă Timișoara de Lugoj, marți dimineață la ora 6:40. În urma verificărilor, polițiștii au aflat că omul avea permisul suspendat, astfel că l-au reținut pentru 24 de ore și l-au dus în Arestul IPJ Timiș.
Fiul său a trecut printr-o situație asemănătoare
Tot marți, însă după-amiază, fiul bărbatului, un tânăr în vârstă de 29 de ani, era chemat la audieri într-un dosar în care era cercetat tot pentru conducere fără permis. Acesta s-a prezentat la poliție, însă la plecare s-a urcat la volan și a plecat către casă.
Oamenii legii l-au oprit în trafic și l-au reținut pentru 24 de ore și l-au dus în Arestul IPJ Caraș-Severin.
Șoferul de 37 de ani rănit grav în accidentul de pe DN1 a murit la spital
Foto ilustrativ, bpr.politiaromana.ro