Un pacient de 84 de ani, cu afecţiuni oncologice, care a necesitat o intervenţie chirurgicală, a suferit arsuri la nivelul feţei, iar medicul chirurg s-a ars la mână, după ce a fost schimbată procedura anesteziei în timpul operaţiei şi a apărut o flamă.
"Un pacient de 84 de ani, cu patologie neoplazică, a necesitat o biopsie ganglionară în regiunea submandibulară. Din cauza problemelor de sănătate şi a vârstei, s-a adoptat anestezia superficială, dar în timpul operaţiei s-a constatat că durata intervenţiei va fi mai mare şi atunci s-a ales schimbarea tipului de anestezie. La manevrele de schimbare a procedurii s-a produs o scăpare de oxigen care a provocat o flamă şi o arsură, nu extrem de gravă, la nivelul feţei, în zona operaţiei. S-a remediat totul, pacientul va primi îngrijiri corespunzătoare", a declarat, pentru AGERPRES, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Sorin Barac.
Întrucât s-a lucrat într-o arie foarte mică, de circa 25 de centimetri pătraţi, flama a afectat şi mâinile medicului chirurg Gheorghe Nodiţi, care a efectuat intervenţia, precum şi ale asistentei.
Foto ilustrativ, b1tv.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!