Un pensionar s-a spânzurat după ce a primit factura la curent. Omul avea de plătit 700 de lei

Un pensionar s-a spânzurat după ce a primit factura la curent. Omul avea de plătit 700 de lei
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un bărbat de 67 de ani din Lugoj și-a pus capăt zilelor, iar cunoscuții spun că a recurs la acest gest din disperare, după ce a primit factura le energie electrică. Bătrânul locuia cu chirie, avea o pensie de 1.600 de lei, iar factura la curent îi venise 700 de lei.

 

Bărbatul locuia cu chirie la Lugoj. Acesta a fost găsit mort chiar de proprietarul apartamentului, după ce nu a mai răspuns la telefon. Bătrânul era spânzurat, de cuier, în hol.

Potrivit Antena 3, pensia bărbatului era mică, de doar 1.600 de lei, din care trebuie să plătească și chiria de 100 de euro. Mai mult decât atât, avea și poprire pe cont, din cauza unor împrumuturi bancare mai vechi. Într-o lună îi rămâneau doar 600 de lei.

Zilele trecute acesta s-a plâns apropiaților că e disperat că nu are bani sa plătească factura la energie electrică, de 700 de lei, mai notează sursa citată.

Apropiații cred că de aceea și-a pus capăt zilelor, mai ales că, acum ceva timp, bărbatul a fost nevoit să își vândă lemnele și toporul pentru a-și putea plăti chiria. Renunțase de ceva timp la căldură și prefera să pornească un calorifer electric din când în când.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care a survenit decesul. Se pare că bărbatul nu ar fi lăsat vreun bilet.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Foto cu caracter ilustrativ

Image