Un tânăr în vârstă de 22 de ani este acuzat că ar fi incendiat o femeie

Un tânăr în vârstă de 22 de ani este acuzat că ar fi incendiat o femeie
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Locuitorii din zona străzii București din Timișoara au avut parte de clipe groaznice, marți, când o femeie a ieșit în flăcări dintr-un bloc. Vecinii au sunat la 112 și au alertat autoritățile.

Victima a fost preluată, în stare gravă, de un echipaj al ambulanței și transportată de urgență la Secția de Mari Arși a Spitalului Județean din Timișoara, unde a ajuns cu arsuri pe o suprafață de 98% din corp. Potrivit tion.ro, vecinii au spus despre femeia în vârstă de 44 de ani că ar fi avut probleme psihice și că ar mai fi avut în trecut tentative de suicid.

Polițiștii ajunși la fața locului au demarat o anchetă și au stabilit altceva. Un tânăr de 22 de ani este bănuit că i-ar fi dat foc femeii, după ce ar fi turnat benzină pe ea. El a fost reținut pentru 24 de ore în noaptea de marți spre miercuri, iar oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Între timp femeia a murit la spital. Ea avea arsuri pe aproape toată suprafața corpului, prognosticul, au spus medicii, era sever încă de la început, din pricina arsurilor pe 98% din suprafața corpului.

Sursă foto tion.ro.

Image