Vestigii de 3000 de ani descoperite de arheologi pe traseul centurii de sud a Timișoarei

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a postat, luni dimineața, pe Facebook, mai multe poze cu descoperirile realizate de arheologii de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, care realizează săpături preventive pe traseul centurii de sud.

„Descoperiri importante au fost realizate de arheologii de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia care realizează săpături preventive pe traseul viitoarei Variante Ocolitoare a Municipiului Timișoara Sud. Au fost descoperite locuințe, grupuri mortuare, gropi menajere și cuptoare, componente ale unor așezări din 3 epoci diferite: epoca bronzului târziu (sec. 12-11 îH), epoca romană sec. 4-5 dH) și epoca medievală timpurie (sec 11-13 dH)”, au anunțat reprezentanții DRDP Timișoara, potrivit tion.ro.

Săpăturile arheologice preventive au început în urmă cu aproximativ o lună pe traseul viitoarei centuri de sud a Timișoarei, deși exproprierile nu au fost încă realizate. Ministerul Transporturilor a alocat aproximativ 31,8 milioane de lei pentru acestea.

Proiectarea și execuția centurii de sud a fost câștigată de Tirrena Scavi cu un preț ofertat la licitație de 272,4 milioane lei, fără TVA. Potrivit sursei citate, lucrările ar urma să dureze circa doi ani.

Sursă foto tion.ro.

Image