80 de copii şi femei din Ucraina au fost cazaţi, în noaptea de duminică spre luni, în Ploieşti, Brazi şi Berceni, după ce alţi 75 de refugiaţi fuseseră aduşi zilele trecute în Prahova, de la centre sociale din Odesa. Autorităţile estimează că în prezent în judeţ se află aproximativ 300 de persoane venite din Ucraina şi că numărul urmează să crească zilele viitoare.
"Situaţia este foarte dinamică, pentru că sunt multe persoane care vin şi pleacă", spune Emil Drăgănescu, subprefectul judeţului Prahova, care a estimat că, în momentul de faţă, în judeţ sunt cazaţi aproximativ 300 de refugiaţi veniţi din ţara vecină, majoritatea copii şi femei. 80 de persoane au ajuns, în noaptea de duminică spre luni, în spaţii de cazare puse la dispoziţia lor în Ploieşti şi comunele învecinate.
Încă 80 de refugiaţi au fost cazaţi în Prahova
"Am finalizat înregistrarea şi cazarea pentru 80 de copii şi femei din Ucraina. Aceştia au fost cazaţi în spaţii puse la dispoziţie de Primăria Brazi, Primăria Berceni şi câţiva hotelieri din Ploieşti. Din estimările noastre, în acest moment în Prahova sunt aproxmativ 300 de refugiaţi veniţi din Ucraina. Nu pot să dau o cifră exactă, pentru că sunt într-un permanent tranzit. Situaţia este foarte dinamică, sunt multe persoane care vin şi pleacă foarte repede. Dar, dacă ar fi să calculăm numărul de persoane sosite până acum, ar fi 80 acum, 75 zilele trecute, plus mai multe grupuri de 20-30 de persoane, plus că nu avem o situaţie sută la sută completă a celor care au venit pe cont propriu şi au găsit diverse spaţii de cazare. Am transmis o solicitare către administraţiile locale, să ne spună câte persoane sunt cazate în fiecare localitate, ca să avem o situaţie cât mai precisă în această privinţă. Acum ne pregătim pentru venirea în Prahova a unor noi valuri de refugiaţi din Ucraina. Am primit foarte mult sprijin atât din partea ONG-urilor, cât şi a multor agenţi economici", ne-a declarat Emil Drăgănescu, subprefectul judeţului Prahova.
Reprezentantul Prefecturii Prahova a publicat pe contul său de Facebook şi mai multe fotografii din momentul sosirii celor 80 de copii şi femei în spaţiile de cazare din Ploieşti şi împrejurimi, mulţumindu-le autorităţilor din Brazi şi Berceni şi celor care au contribuit cu produse pentru refugiaţi sau cu mijloace de transport: "Este 4.30 și intr-o atmosferă de iarnă siberiană am finalizat primirea ,înregistrarea și cazarea a 80 de copii și femei ucraineni! A fost greu să vedem atâta durere însă, cu ajutorul unor oameni extraordinari, am reușit să alinăm mâhnirea și dorul acestor fiinţe! Alături de prefectul județului am coordonat profesioniștii din cadrul Poliției, Jandarmeriei și ISU! Respectul nostru pentru implicare doamnei senator Moagher, doamnei primar Pandele de la Berceni, doamnei doctor Falcă, doamnei Aliona Prepeleac, domnului primar Leonaș de la Brazi,doamnului Daniel Sepsi, domnului Bogdan Buligescu și altor oameni de bine care au asigurat transportul, cazarea și primirea refugiaților dar pe care nu-i menționez pentru că așa ne-au rugat!! Ne așteaptă o nouă zi la fel de grea dar cu ajutorul colegilor și al prahovenilor vom reuși să oferim acestor oameni năpăstuiți calea către o nouă șansă!".
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Este 4.30 și intr-o atmosferă de iarnă siberiană am finalizat primirea ,înregistrarea și cazarea a 80 de copii și femei...
Publicată de Emil Draganescu pe Duminică, 6 martie 2022