“Ferestre deschise spre cer – Icoane pe sticlă”, un proiect de suflet înaintea Sărbătorilor Pascale

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Casa de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează, în perioada 1 – 22 aprilie 2016, înaintea Sărbătorilor Pascale, proiectul educaţional “Ferestre deschise spre cer – Icoane pe sticlă”. Inițiat încă din 2007, acesta a devenit deja tradiție, iar anul acesta se va desfăşura în colaborare cu Şcoala Gimnazială “Sfântul Vasile” Ploieşti. Proiectul are drept scop principal familiarizarea copiilor participanţi cu tehnica realizării icoanelor pe sticlă, stimularea creativităţii elevilor şi promovarea artei tradiţionale româneşti.

Astfel, sub îndrumarea unui reprezentant al Casei de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti, elevii claselor a II-a vor participa la trei ateliere, în zilele de 1, 8 şi 15 martie.

Proiectul se va finaliza cu organizarea unei expoziţii cu icoanele realizate, în perioada 18 – 22 aprilie 2016.

Image