„Artistul Piticot”
Ne vedem și pe Facebook!
Rămâi conectat, cu Google News!
Miercuri, în
holul Muzeului de Artă Ploieşti s-a organizat o expoziţie cu desene ale
preşcolarilor de la Grădiniţa „Crai Nou”, care va putea fi admirată până
vineri, 31 mai. „Programul Artistul Piticot este de tradiţie pentru muzeul nostru şi îşi propune să familiarizeze
copiii de vârstă preşcolară cu tehnicile artistice, cu culori, cu pictori şi
dorim de asemenea să-i facem să cunoască câteva dintre lucrările din
patrimoniul muzeului ale unor pictori români foarte cunoscuţi. Toţi copiii
participanţi la expoziţie primesc diplome de participare”, ne-a declarat
Gabriela Postelnicu, conservator, coordonator al programului. Programul
desfăşurat de muzeu este în colaborare cu aceeaşi grădiniţă de peste 10 ani,
doar expozanţii şi coordonatorii sunt diferiţi, odată cu trecerea anilor. Pe
perioada vacanţei şcolare, la Muzeul de Artă se derulează alt program, Vacanţa
la Muzeu, care se va desfăşura ca şi în anii trecuţi de marţi până vineri, în intervalul
10.00 – 13.00. Copiii vor lucra în muzeu cu materialele lor şi vor fi împărţiţi
pe grupe de vârstă, o grupă de la 6 la 10 ani şi următoarea până spre 14 ani.
Roxana Manolache