„Hai la Brâu!”. O nouă ediție a spectacolului folcloric organizat de „Brâu Muntenesc”, săptămâna viitoare, la Ploiești

Hai la Brâu! spectacol Brâu Muntenesc
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

La exact un an de la primul spectacol „Hai la Brâu!”, Asociația Folclorică „Brâu Muntenesc” organizează o nouă ediție, în continuarea demersurilor susținute de promovare a tradițiilor românești. Evenimentul va avea loc pe 16 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, iar intrarea va fi liberă.

Spectacolul folcloric  „Hai la Brâu!” va avea loc sâmbătă, pe 16 noiembrie, de la ora 17.30, la  Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești. Timp de două ore, sala de spectacole va fi cuprinsă de voia bună specifică românilor și atât de frumos surprinsă de tradițiile autohtone.

La spectacol vor participa, alături de grupele de voluntari de la Asociația Folclorică „Brâu Muntenesc” conduse de instructorii Andreea și Vlad Ivan, Ana Maria Răuș și Cătălin Gheorghiu, grupa de dansuri populare de la Palatul Copiilor din Ploiești, condusă de dl profesor coregraf Sorin Petre, și grupa de soliste „Mândrele de la Ploiești”, condusă de profesor Adela Dumitru.

„Scopul spectacolului este acela de a promova dansurile populare românești și portul popular, astfel încât tradițiile să fie transmise generațiilor tinere, cărora să le trezim și să le menținem interesul pentru folclor. Intrarea este liberă, sunt bineveniți toți iubitorii de folclor. Ne propunem ca acesta să devină un eveniment anual care să dăinuie în timp”, spune Mariana Ivan, președintele Asociației Folclorice „Brâu Muntenesc”.

Sponsorul exclusiv al evenimentului este ROMPETROL. Telegrama este partener media.

Asociația Folclorică „Brâu Muntenesc” a fost înființată în anul 2019, iar în cei cinci ani de existență a derulat numeroase acțiuni menite să readucă în atenția românilor frumoasele tradiții populare, în special dansurile populare românești și portul popular. Cea mai nouă inițiativă de acest fel o reprezintă cursurile gratuite de dansuri populare pentru copii, care au loc în fiecare sâmbătă, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești.

Partenerii media ai spectacolului „Hai la Brâu!” sunt Telegrama (www.telegrama.ro), Actualitatea Prahoveană (www.actualitateaprahoveana.ro), Prahovea Economică (www.prahovaeconomica.eu), VP TV (www.vptv.ro), DADA TV (www.dadatv.ro), de Prahova (www.deprahova.ro), Prahova Info (www.prahovainfo.ro), Ziarul Prahova (ziarulprahova.ro), Găzarul (www.gazarul.ro), Info Ploiesti City (www.infoploiesticity.ro), Prahova News (prahova-news.ro).

 

 

Image