1 octombrie, sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului pentru creştinii ortodocşi

Acoperământul Maicii Domnului
Sursa foto: Ziarul Lumina
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cinstirea Acoperământului Maicii Domnului datează din timpul împăratului Leon cel Înţelept, care a domnit între anii 886-911.

Pe 1 octombrie 911, se făcea priveghere în biserica din Vlaherne, Constantinopol, pentru salvarea cetăţii care era asediată. La ora patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini deasupra capetelor credincioşilor, iar în jurul ei se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii, scrie crestinortodox.ro.

Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: “O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?” Iar Epifanie a zis: “O văd, Părinte, şi mă minunez!”.

Şi s-au auzit atunci graiurile cele cu umilinţă ale rugăciunii ei către Mântuitorul: “Împărate ceresc, primeşte pe tot omul ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Şi acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi proslăveşte pe cei ce Te proslăvesc pe Tine şi rugăciunile celor care cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta; şi făgăduinţele lor le primeşte şi din toate nevoile şi răutăţile îi izbăveşte”.

 

Image