Ziua internaţională a nonviolenţei a fost stabilită în 2 octombrie de Organizaţia Naţiunilor Unite, încă din anul 2007, din dorinţa de a asigura o cultură a păcii, toleranţei, înţelegerii şi nonviolenţei.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova marchează această zi internaţională printr-o sesiune de informare la care participă aproximativ 100 de persoane, angajați ai unei societăți comerciale cu activitate pe raza județului, se arată într-un comunicat.
Întâlnirea are drept scop atenţionarea asupra acţiunilor pe care autoritățile și fiecare cetăţean în parte trebuie să le întreprindă pentru a stopa violenţele şi agresiunile de orice tip.
Violenţa domestică, un fenomen care necesită conştientizare, atât în rândurile populaţiei, cât şi al specialiştilor care interacționează cu victimele abuzurilor
Participanții sunt informați cu privire la prevenirea, recunoașterea și combaterea formelor de violență, la modalitățile în care pot fi adresate sesizările cu privire la încălcarea drepturilor, precum și la serviciile de care pot beneficia în cadrul DGASPC victimele violenței.
Astfel, în scopul asigurării securității personale, a independenței financiare și economice, prin intermediul serviciilor dezvoltate la nivelul D.G.A.S.P.C. Prahova, victimele violenței de orice fel beneficiază, în funcție de nevoi, de găzduire, informare, consiliere și sprijin în vederea adaptării la o viață independentă activă, dar și de oportunități de orientare și integrare/reintegrare profesională.