De sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, în 21 noiembrie, se împlinesc 106 ani de la nașterea părintelui Constantin Galeriu și 18 ani de la plecarea în veșnicie a părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa.
Părintele Galeriu a făcut muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră, iar părintele Calciu-Dumitreasa a trecut prin experimentul reeducării de la Pitești, scrie basilica.ro.
Pe primul, evenimentele din decembrie ’89 l-au găsit în stradă alături de oamenii pe care-i iubea atât de mult, iar cel de-al doilea fusese forțat să părăsească țara în 1985.
Predicator ilustru, duhovnic și profesor renumit, părintele Constantin Galeriu s-a născut în data de 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzeși din județul Bacău. După încheierea studiilor teologice a fost numit preot în județul Prahova, iar din 1974 a devenit slujitor la Biserica Sfântul Silvestru din București. În 1952, părintele a fost arestat și trimis în ancheta Securității din Ploiești şi, începând cu 16 ianuarie 1953, a prestat muncă obligatorie la colonia Peninsula-Valea Neagră de la canal, apoi din 13 octombrie același an a fost mutat la centrul de triere Văcărești de la București. Totuși, a fost eliberat la 23 octombrie același an, revenind în mijlocul familiei și al păstoriților săi.
Autor a numeroase studii, articole, volume de predici și cărți de o rară profunzime teologică, dintre care multe au fost traduse și în străinătate, părintele a fost un împătimit al cărții. Părintele a trecut la cele veșnice în ziua de 10 august 2003 la București.
Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai cunoscuți opozanți ai comunismului, s-a născut în data de 24 noiembrie 1925 în Mahmudia, Tulcea. A fost arestat în mai 1948 cu acuzația de tipărire de manifeste anti-comuniste, dar şi de ajutorarea unor lideri ai studenţimii legionare. Sub efectul groaznic al „reeducării” de la Pitești, Gheorghe Calciu cedează torturilor şi ajunge să denunţe inclusiv oameni nevinovaţi. Eliberat în 1963, i se stabileşte domiciliu obligatoriu la Viişoara. În libertate este supravegheat constant și intens de Securitate, însă el refuză orice colaborare. Îşi ia licenţa în Filologie în 1967 iar apoi, sub protecţia Patriarhului Justinian, termină Facultatea de Teologie şi este hirotonit preot, după cum promisese în închisoare.
15 noiembrie, începutul postului Naşterii Domnului în Biserica Ortodoxă
În 1978, în Postul Paştelui, părintele Gheorghe Calciu reacţionează împotriva demolărilor de biserici, ţinând celebrele predici din seria „Cuvinte pentru tineri”. Drept consecinţă, este dat afară de la Seminar, cazul său ajunge celebru prin intermediul Europei Libere iar Securitatea ia măsuri pentru a încerca să îl compromită. Este arestat din nou pe 10 martie 1979 şi condamnat la 10 ani de închisoare sub pretextul implicării sale în Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România. Ca rezultat al presiunilor internaţionale din partea lui Ronald Reagan, Margaret Thatcher sau Papa Ioan Paul al II-lea, Gheorghe Calciu este eliberat în 1984 şi forţat să părăsească ţara împreună cu familia în 1985.
În SUA, lucrează o primă perioadă ca muncitor necalificat, după care preia o parohie ortodoxă din Washington. După revoluţie, părintele Calciu a călătorit anual în România, iar la moartea sa, pe 21 noiembrie 2006 a fost înmormântat, conform dorinţei sale, la mănăstirea Petru Vodă, din judeţul Neamţ.