Data de 30 noiembrie este trecutã în calendarele bisericeşti ortodoxe cu literã roşie, ca mare sãrbãtoare a creştinismului românesc, mai ales cã Sfântul Andrei, celebrat astãzi, este considerat protectorul României. În urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, dupã pogorârea Duhului Sfânt şi întemeierea Bisericii creştine la Ierusalim, în ziua cincizecimii din anul 30, Sfinţii Apostoli şi apoi ucenicii lor au început sã predice noua învãţãturã adusã în lume de Iisus Hristos. Potrivit tradiţiei şi celor scrise de unii istorici şi teologi în primele veacuri creştine, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovãduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunãre şi Marea Neagrã, dar şi în teritoriile de dincolo de Prut.
De sãrbãtoarea Sf. Andrei, românii au legat, de-a lungul secolelor, numeroase tradiţii şi superstiţii care au rezistat neaşteptat în faţa trecerii timpului şi s-au transmis mai departe, zeci de generaţii. Cel mai popular dintre obiceiuri este acela de a aşeza, într-o farfurioarã, boabe de grâu care pânã la Anul Nou ar trebui sã încolţeascã. În funcţie de cât de des este grâul înverzit la cumpãna dintre ani, omul îşi dã seama cum va fi recolta sau, în zilele noastre, dacã va avea parte de belşug. În unele sate, copiii taie astãzi crenguţe de pomi pe care le ţin în apã pânã la Sf. Vasile, când înfloresc şi le transformã în sorcove.
Data de 30 noiembrie este cunoscutã în popor şi ca „Ziua Lupului”, când forţele malefice se dezlãnţuie, iar strigoii ies din morminte şi se luptã cu cei vii. De aceea, în noaptea Sfântului Andrei au loc o serie practici interesante de apãrare, cu uşoare tente de magie. Prin Bãrãgan, gospodinele dau cu usturoi pe la uşi şi ferestre, sã alunge spiritele rele.
Tot de Sf. Andrei existã obiceiul ca fetele nemãritate sã încerce sã-şi ghiceascã ursitul, în oglindã, în vis sau chiar în stâlpii de la gard, în funcţie de zonã şi de cum a fost transmis ritualul, peste generaţii.
