700 de prahoveni, selectaţi la Bursa locurilor de muncă

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Din cei mai bine 1.200 de prahoveni prezenţi vineri la Bursa generală a locurilor de muncă, 700 au fost selectaţi în vedere încadrării pe post, anunţă AJOFM Prahova. Alte zece persoane au reuşit să-i convingă pe angajatori să le încadreze pe loc.

 Bursa generală a locurilor de muncă, organizată vineri de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova, simultan în trei oraşe din judeţ, Ploieşti, Câmpina şi Vălenii de Munte, a reuşit să atragă interesul a peste 80 de agenţi economici şi mai bine de 1.200 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Numărul a fost sub aşteptări, în condiţiile în care, la finele lunii martie, în judeţul nostru erau înregistraţi 17.203 şomeri, din care 7.743 indemnizaţi, şi peste nouă mii de şomerii cărora deja le expiraseră perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj.

Bursa a adunat 87 de agenţi economici, dintre care 35 la Ploieşti, 34 la Câmpina şi 18 la Vălenii de Munte. Aceştia au pus la dispoziţia persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă 906 posturi, dintre care 591 la Ploieşti, 180 la Câmpina şi 135 la Vălenii de Munte. Cele mai multe oferte au fost în domeniul industrial pentru operator cablaje, constructor montator, inginer mecanic, inginer producţie, manipulant, lăcătuş mecanic, operator chimist, maistru prelucrări mecanice, operator mase plastice, frezor, strungar, formator turnător, acesta fiind urmat de domeniul confecţii, cu oferte pentru confecţioner textile, inginer calitate şi muncitor necalificat. De asemenea, pentru construcţii civile s-au căutat zidari, zugravi, sudori, mozaicari şi muncitori necalificaţi. Ofertele agenţilor economici au venit şi din domeniul medical, pentru medici şi kinetoterapeuţi, asigurări pentru unit manager şi agenţi de asigurare, dar şi în servicii pentru agenţi de pază, reprezentant vânzări şi cameriste.

Din totalul de 1.286 persoane participante, 700 au  fost selectate în vederea încadrării, respectiv 480 la Ploieşti, 153 la Câmpina şi 67 la Vălenii de Munte. Doar 10 persoane au fost încadrate pe loc, dintre care 5 la Ploieşti şi 5 la  Câmpina, patru pe posturi de confecţioner textile, două ca muncitori necalificaţi, un mozaicar, un consultant vânzări, o cameristă şi un CTC-ist.

„Ca termen de noutate, anul acesta am avut mai multe oferte pentru persoanele cu studii superioare, şi mai ales în domeniul IT. Este dezarmant să vezi că la acţiunea au venit şi tineri de mână cu părinţii. E clar că mulţi dintre ei au fost îndrumaţi spre facultăţi şi specializări în care nu au nicio abilitate. Au două sau chiar trei diplome în diverse specializări pentru care fie piaţa muncii nu are ce să le ofere, fie ei nu au nicio chemare. E momentul ca tinerii să se îndrepte spre un domeniu anume în care au şi abilităţi şi pe care să-l stăpânească şi să nu se mai piardă în zeci de specializări”, a opinat Cristina Stoichici, director executiv al AJOFM Prahova

Image