Un apel a fost lansat pe rețelele de socializare după ce mai multe case din Băicoi au fost făcute scrum, joi după-amiază, de un incendiu violent.
Mesajul se referă la una dintre familiile afectate, greu încercată de soartă dinainte de nenorocirea de acum două zile. Pe lângă faptul că patru copii au rămas fără acoperiș deasupra capului, unul dintre ei are probleme grave de sănătate, iar echipamentele speciale cumpărate relativ recent cu ajutorul donațiilor au fost de asemenea distruse foc.
“Casa familiei Militaru și încă 3 case din vecinatatea sa, din orașul Baicoi, au ars.
Cei 4 copii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani au rămas acum fără un acoperiş deasupra capului.
Pentru unul din acești copii vă ceream sprijinul acum 2 ani în vederea achiziționării unui scaun special, acesta fiind imobilizat la pat de peste 5 ani, fiind diagnosticat cu encefalopatie epileptică. Cu ajutorul dumneavoastră am strâns atunci fondurile necesare pentru acel scaun, care, din păcate a ars în incendiu alături de toate bunurile familiei.
Pe lângă căruțul special adaptat condițiilor de sănătate ale lui Silviu, băiețelul cu dizabilități, au ars și pătuțul special și aparatele medicale de care acesta avea mare nevoie
Facem apel la toţi oamenii care au posibilitatea să doneze alimente, haine, mobilier sau materiale de construcţii pentru a-i ajuta să treacă peste această dramă cât mai repede, având în vedere că sezonul rece bate la uşă.
Cei care doresc pot face donaţii în contul deschis de Asociaţia "De profesie, Om" la Banca Transilvania special pentru acest caz:
RO35 BTRL RONC RT04 3145 8810” este mesajul transmis pe pagina de Facebook a Asociației.
Sursa foto: De profesie, OM