Organizaţia afirmă că raportul Comisiei Europene privind statul de drept nu reflectă obiectiv situaţia sistemului judiciar din România.
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România spune că ”refuză ca onorabilitatea membrilor săi să fie folosită pentru discursuri şi înţelegeri politice”.
”Acest raport nu reflectă în mod obiectiv situaţia sistemului judiciar din România, în contextul în care, în ciuda numeroaselor apeluri făcute de asociaţiile judecătorilor şi de organizaţiile neguvernamentale, avizele Comisiei de la Veneţia de modificare a legilor justiţiei pe aspecte esenţiale pentru asigurarea independenţei sistemului judiciar sunt ferm refuzate, iar hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu sunt aplicate, aspecte tolerate fără explicaţii de către autoritatea care ar trebui să fie gardianul tratatelor (în special al dispoziţiilor privind statul de drept, aşa cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene)”, au transmis reprezentanţii Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România, într-un comunicat de presă, citat de news.ro.
Organizaţia afirmă că însăşi Comisia Europeană, prin numeroase rapoarte anterioare, a cerut României să aplice avizele Comisiei de la Veneţia, înainte de a închide unilateral Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care era obligatoriu şi eficient.
”În ultimii ani, este de notorietate faptul că numai prin efortul unei părţi a judecătorilor români, individual sau grupaţi în asociaţii profesionale având standarde europene, hărţuiţi sistematic, s-a reuşit ceea ce Comisia Europeană a ignorat complet; de exemplu, valul de sesizări ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea păstrării statului de drept”, se mai arată în comunicatul de presă.
Tribunalul Prahova, alături de cele din Ilfov şi Galaţi, se confruntă cu un deficit de judecători, care au, din acest motiv, cel mai mare număr de dosare de soluţionat
Organizaţia anunţă că, ”atât timp cât situaţiile reale analizate nu sunt reflectate obiectiv, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România nu va mai participa la niciun dialog cu Comisia Europeană.
Comisia Europeană a dat publicităţii miercuri raportul privind statul de drept pentru fiecare dintre cele 27 de ţări membre, în cazul României constatând, între altele, că răspunsul legislativ întârziat cu privire la termenul de prescripţie a continuat să ducă la închiderea multor dosare de corupţie şi la anularea condamnărilor.