Autorităţile române, despre cazurile de preluare abuzivă a copiilor minori cetăţeni români de către serviciile sociale din alte state

preluare abuzivă
Sursa foto: Salvaţi Copiii
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în gestionarea cazurilor de preluare abuzivă a copiilor minori cetăţeni români de către serviciile sociale din alte state au fost audiaţi, marţi, în Parlamentul României.

Este necesară înfiinţarea unei structuri interinstituţionale specializate, posibil coordonată la nivelul MAE, structură care să reunească la aceeaşi masă experţi cu competenţe relevante şi complementare în materie, precum Asistenţă consulară, Drepturile omului, Dreptul internaţional, Dreptul familiei, Autoritatea pentru protecţia copilului, magistraţi detaşaţi specializaţi în Dreptul familiei şi cunoscători ai jurisprudenţei naţionale şi internaţionale în domeniu – este concluzia la care au ajuns reprezentanţii autorităţilor române.

Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru românii de pretutindeni din Senatul României, respectiv Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor s-au reunit în 17 septembrie într-o şedinţă dedicată audierii reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Justiţiei, Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, instituţii care au între atribuţii obligativitatea de a acorda asistenţă şi susţinere familiilor de români care trăiesc în state europene şi care au fost deposedate cu forţa, nu o dată, abuziv, de copiii lor, de către autorităţile de asistenţă socială din aceste state, scrie AGERPRES.

Discuţiile, conduse de preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senat Titus Corlăţean, au urmărit evaluarea modului de gestionare interinstituţională în România a cazurilor de preluare abuzivă de către serviciile sociale din anumite state europene a unor copii minori cetăţeni români din familii de cetăţeni români care trăiesc în străinătate.

Au fost prezentate demersurile instituţionale întreprinse de autorităţile române şi a fost analizat modul în care colaborează instituţiile cu atribuţii în domeniu.

La finalul audierilor a reieşit necesitatea înfiinţării unei structuri interinstituţionale specializate în domeniu, care, după evaluarea într-o formulă coordonată şi integrată a cazurilor semnalate, poate propune ulterior soluţii de acţiune pe masa decidenţilor politici, în vederea susţinerii reunificării familiilor cetăţenilor români care locuiesc în străinătate şi care au avut de suferit de pe urma preluării forţate a copiilor lor minori în statele europene de reşedinţă.

 

Image