Autorităţile apreciază că traiul rezonabil al unei familii cu doi părinţi şi doi copii, care locuiesc la oraş, poate fi asigurat cu numai 2.600 de lei pe lună, în timp ce o familie de la ţară are nevoie de 2.100 de lei.
Calculul a fost făcut public de Comisia de Insolvenţă la Nivel Central, în urma unui studiu realizat de un grup de lucru constituit din reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”, Academiei Române, Comisiei Naţionale de Prognoză, Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, Institutului de Cercetări pentru Calitatea Vieţii al Academiei Române, Institutului Naţional de Statistică şi Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, scrie Adevarul.
Acest calcul face parte din „Criteriile generale pentru stabilirea nivelului de trai”, de care se ţine cont la declanşarea falimentului personal, coşul minim lunar de consum reprezentând suma de care creditorii nu se pot atinge.
Criteriile au fost publicate în Monitorul Oficial şi au intrat în vigoare la data de 16 ianuarie 2019.
Studiul sus-amintit calculează coşul minim de consum al unei familii de români de la oraş şi de la ţară, respectiv sumele esenţiale de care ar avea acestea pentru a putea duce un trai rezonabil. Datele sunt comparate, de asemenea, cu estimările Institutului Naţional de Statistică. De exemplu, potrivit studiului, o familie cu doi părinţi activi şi cu doi copii în întreţinere de la oraş au nevoie de numai 2.600 de lei pentru lună pentru a duce un trai decent. Aproape jumătate din bani (1.069 lei) s-ar duce pe mâncare şi băuturi, pentru facturi privind locuinţa, apa, electricitatea, gazele şi alte servicii ar fi necesari 405 lei, iar familia ar cheltui numai 132 lei pentru sănătate şi numai 53 lei pentru educaţie şi cultură. Din suma totală, familia ar mai putea să facă şi economii, de 235 lei.
O familie cu doi părinţi activi şi cu doi copii în întreţinere de la ţară, studiul citat de Adevarul arată că ar avea nevoie de numai 2.100 de lei pe lună, urmând să cheltuiască numai 797 lei pe mâncare şi băutură, numai 259 lei pe cheltuieli privind locuinţa şi alte facturi, 57 lei pe educaţie şi cultură, numai 36 lei pe sănătate şi să facă economii de 192 lei pe lună.
Citiți mai multe pe adevarul.ro.