Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți va avea loc vineri, în 66 de locații din țară

bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează vineri, în toată țara, prin agențiile județene, bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Tinerii aflați în căutarea unui job, în special cei din rândul promoțiilor din acest an, vor avea ocazia să descopere ofertele angajatorilor, la acest moment, și să discute direct cu aceștia despre o eventuală colaborare.

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă se va desfăşura, în data de 27 octombrie, în 66 de locaţii la nivelul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă. Precizăm faptul că, în județul Harghita, evenimentul a avut loc în data de 13 octombrie 2023. Evenimentul va avea loc în toate județele, mai puțin Harghita, unde bursa s-a desfășurat cu două săptămâni mai devreme.

"Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung. De asemenea, se urmăreşte creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.

Numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de agenţii economici precum şi alte detalii, vor fi publicate în timp util pe site-urile agenţiilor județene/Agenției Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă- București, precum şi pe site-ul www.anofm.ro", a anunțat ANOFM.

În Prahova, bursa va avea loc în Ploiești (la sediul AJOFM Prahova, din str. Nicolae Iorga), Câmpina (la Casa de Cultură "Geo Bogza", din str. Griviței) și la Vălenii de Munte (Casa de cultură din str. Berevoiești).

La acțiunea care va începe la ora 9.00 se pot prezenta nu numai absolvenți, ci orice persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Recomandat este ca participanții să aibă la ei cât mai multe copii după CV, pe care să le poată lăsa angajatorilor de ale căror oferte sunt interesați.

 

 

Image