Clădirea Parlamentului va fi iluminată în albastru în seara de 18 octombrie, de Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane

Palatul Parlamentului
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Palatul Parlamentului va fi iluminat în albastru pe 18 octombrie, în intervalul orar 19,00 - 23,00, a decis, luni, conducerea Camerei Deputaţilor, pentru marcarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.

Potrivit AGERPRES, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, o solicitare în acest sens din partea deputaţilor USR Oana Ţoiu şi a deputatului PSD Florin Manole, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor.

Documentul aminteşte că la 18 octombrie, la nivelul Uniunii Europene, este marcată Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, urmare a unui fenomen raportat în toată lumea, mii de persoane fiind exploatate în diferite forme, sexual sau prin muncă forţată.

Fenomenul este prezent şi în România, numărul victimelor şi al vulnerabilităţilor fiind în creştere, se arată în document.

"Din cauza numărului mare de victime şi a vulnerabilităţilor din România, ne dorim să tragem un semnal de alarmă şi să creştem nivelul de conştientizare al populaţiei asupra problemei, pentru a preveni acest tip de crimă organizată în ţara noastră. Nu în ultimul rând, prin iluminarea clădirii Parlamentului în culoarea albastru, România îşi manifestă solidaritatea şi determinarea în lupta împotriva traficului de persoane, alăturându-se astfel instituţiilor din întreaga lume care marchează ziua în acest mod, atât de ziua Mondială Împotriva Traficului de Persoane, cât şi cea europeană", se subliniază în solicitarea aprobată de conducerea Camerei, conform sursei citate.

 

 

Sursă foto ro.wikipedia.org

Image