“Sărbătoarea celor 2 Iulii” aduce, la Câmpina, trei recitaluri senzaționale

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliul Local şi Primăria Câmpina, prin Muzeul Memorial “B. P. Hasdeu”, Casa Municipală de Cultură “Geo Bogza” din Câmpina, în parteneriat cu Asociația Culturală “Iulia Hasdeu” – Club UNESCO din Bucureşti și RoBizArt din Bucureşti organizează joi, la Castelul “Julia Hasdeu”, a XXV-a ediție a “Sărbătorii celor 2 Iulii”.

În programul consistent, ca în fiecare an, se remarcă, de departe, recitalul de pian al Emiliei Matei. La numai 9 ani, Emilia și-a adjudecat premiul I la Concursul de pian (27 mai, Vălenii de Munte) și premiul I la Concursul Național de Pian “Julia Hasdeu (18 mai 2015, Câmpina).

Un alt invitat al ediției din acest an care cu siguranță va atrage atenția spectatorilor va fi Andra Maria Petre, elevă în clasa a VI-a la Şcoala de deficienți de vedere din București. Dăruită cu o combinație de calități care o ajută să învețe într -un ritm personal, cu mult accelerat față de ceea ce numim normalitate în domeniul educațional, Andra a depășit limitele deficienței sale. A dovedit-o și la Câmpina, în luna mai, cu prilejul Concursul Național de Pian “Julia Hasdeu, unde a obținut premiul pentru interpretare, premiul I special şi Marele premiu. Este a patra concurentă din istoria evenimentului care reușește această performanță.

Nu în ultimul rând, merită să ajungeți la Câmpina pentru a asista la recitalul susținut de Daniel Loghin, un copil de numai patru ani care are deja, în palmares, diplome la concursurile de profil. Joi, își va încânta spectatorii inclusiv o compoziție proprie.

“Sărbătoarea celor 2 Iulii” este un eveniment ajuns la cea de-a XXV-a ediție, fiind dedicată, cum sugerează și numele, celor două Iulii care au marcat viața savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu.

 

 

Image