„Văcuţele Domnului se întorc pe pământ"

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Pe scena Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti  se va juca vineri, la ora 18.30, piesa „Văcuţele Domnului se întorc pe pământ”, de mare succes pe scenele din Londra, Hamburg, Moscova sau Tokio.

Vasili Sigarev, autorul piesei este tulburat de soarta unor adolescenţi cu probleme, maturizaţi în lipsa dragostei părinteşti, înconjuraţi şi asaltaţi de agresiune şi injustiţie socială. Dima câştigă din vânzarea la fier vechi a monumentelor funerare, iar Lera visează să câştige un premiu fantezist, încrezându-se, până una alta, în vorbele escrocului Arkasa, care-i promite s-o ia de nevastă chiar mâine.
Se pare că aceşti oameni nu au nimic sfânt pe lume, că vieţile li se desfăşoară ca-ntr-un coşmar, însă eroii piesei continuă să caute iubirea, ei continuă să viseze… Doi creduli, doi mincinoşi şi o mică minunăţie în final.
Spectacolul este pus în scenă în regia lui Theodor Cristian Popescu, scenografia fiind realizată de Velică Panduru şi coregrafia de Florin Fieroiu. În distribuţie:Ionuţ Vişan (Dima), Bogdan Farcaş (Slavik), Florentina Năstase (Lera), Mihaela Popa (Iulia), Ion Radu Burlan (Kuliok), Cristian Popa (Arkasa), Lucia Ştefănescu Niculescu (Batrâna).

 

Image