În toamna anului 1853, în comuna Sipotele Sucevei, în familia preotului Iraclie Porumbescu s-a născut Ciprian, cel care avea să încânte lumea prin magia sunetelor pe care le-a conturat. La 3-4 ani, când, de obicei, copiii abia învaţă să vorbească bine, Ciprian s-a îndrăgostit de muzică. Prindea cu uşurinţă tot felul de cântece şi le reproducea cu mare precizie. Magia s-a produs în casa părinţilor săi, la o clacă, atunci când un lăutar al satului zicea cu foc din vioara. Ciprian îl urmărea, sorbindu-i fiecare mişcare. De atunci, nu le-a mai dat pace părinţilor până ce nu i-au cumpărat o violina, care i-a fost nespus de dragă şi nedespărţită, în scurta să viaţă. Dar marea sa şansă a venit când avea vreo 7 anişori. A fost întâlnirea cu muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, găzduit fiind chiar de tatăl lui Ciprian, paroh al bisericii de aici. Miculi i-a intuit talentul şi l-a familiarizat cu notele muzicale. Peste câţiva ani, când preotul Iraclie a fost mutat la Stupca, Ciprian a luat primele lecţii de vioară la şcoala din Ilişeşti, iar mai târziu, la gimnaziu, la Suceava, a început să studieze pianul şi orga. Când punea mâna pe vioara, Ciprian era fenomenal. Cum era să stea deoparte la manifestările memorabile de la Putna – organizate de Eminescu şi de Slavici? După ce s-a terminat partea oficială a serbării, pe pajiştea din apropierea mănăstirii, trubadurul Bucovinei, Grigore Vindireu, a încins o horă cu taraful sau. Cu ochii înlăcrimaţi, ascultăndu-şi chemarea inimii şi a sufletului, copilandrul Ciprian s-a repezitla Vindireu, i-a smuls vioara, continuând cântecul, cu patos. Şi ce fericire i s-a citit pe chip atunci când i-a mărturisit părintelui sau: 'Tată, am cântat Daciei întregi!'.
Avea 20 de ani când mama i s-a stins, iar dorul de ea l-a însoţit întreagă viaţă. Un an mai târziu, şi-a luat Bacalaureatul cu brio şi s-a înscris la Institutul Teologic de la Cernăuţi, de altfel important centru muzical. Cum vioara nu mai avea secrete pentru el, Ciprian a devenit maestru şi în violoncel şi clavir, în timp ce la Seminar studiile sale dădeau roade, prin compoziţii excepţionale liturgice. În toamna anului 1875 a fost deschisă Universitatea din Cernăuţi, astfel că studenţii români au constituit Societatea 'Arboroasa', după numele vechi al Bucovinei, (al cărui preşedinte a devenit în ultimul an de Seminar). Societatea avea un cor excepţional, dirijat de Ciprian Porumbescu. Pe când era la Cernăuţi, Ciprian a cunoscut-o pe Berta Gorgon, fata pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit. Însă, cum familiile lor erau de confesiuni diferite, nu li s-a permis căsătoria. Că să-i îndepărteze, tatăl Bertei şi-a trimis fiica în străinătate. Iubirea lor neîmplinită i-a însoţit însă necontenit pe amândoi.
La puţină vreme, după ce şi-a finalizat studiile teologice, în octombrie 1877, membrii 'Arboroasei' au fost arestaţi, sub acuzaţia de înalta trădare, şi li s-a înscenat un proces. Ciprian a fost arestat în casă de la Stupca. Cânta la vioară când au venit după el. O ploaie rece, mocănească, a căzut peste lume, tot drumul, până la Cernăuţi, iar apă rece l-a udat până la piele. Temniţa rece şi mâncarea proastă i-au agravat tuberculoza, iremediabil. Doar vioara, pe care l-au lăsat să o ia în momentul arestării, i-a mai adus alinare.
Mihai Eminescu, unul dintre cei mai înverşunaţi combatanţi în presa vremii, a luptat teribil pentru eliberarea întemniţaţilor. Dar zadarnic. Ciprian a ieşit din temniţă cu moartea în piept. S-a întoars la Universitate, la Cernăuţi, şi apoi, cu mare greutate, a reuşit să meargă la Viena, la studii. De la Viena s-a întors la Braşov, ca profesor de muzică şi dirijor la Biserica Sf. Nicolae, unde a compus 'Crai Nou', şi a reprezentat-o în 1882, cu un succes fulminant despre care vorbeşte într-una dintre scrisorile sale, regăsite în Corespondenţa publicată de Muzeul Bucovinei: 'Ieri seară iarăşi am serbat un triumf cu concertul meu. N-am mai avut şi nu cred că o să mai am o seară atât de fericită că cea de ieri. Sala Redutei – cât e de mare –toată era tixită de oameni (...)'.
De la Braşov avea să plece spre Italia, de unde s-a întors în ţară cu puţină vreme înainte de moarte. Deşi tuberculoza îl macină, când a pornit spre Italia a sperat că-i va fi mai bine. 'M-am decis să mă duc la Nervi s-apoi, dacă voi putea şi va fi necesar, mă voi duce şi în alt loc', îi mărturisea surorii sale, Mărioara.
Pe zi ce trecea, tot mai suferind, îşi dorea teribil să cânte la vioară. Îi era dor de Stupca şi de doina românească... Şi-a potolit aleanul atunci când de acasă i-a sosit violina '(...) Aseară primii iubita-mi violina. Era pe la amurg: far’ a o mai desface din scrin, grăbii cu ea, cum numai mi-o adusesera de la poştă, la mare. (...) Jos, la albia marii, scot violina din scrinul ei, direg coardele(...) Mă reazem de un pisc de stancă ce străbătea din mare şi gândesc ce oare să cant... «Ah!» îmi raspunsei în gând. «Voi cânta Doina, să o audă Mediterana şi Mediterana să o ducă Oceanului şi să ştie antipozii noştri, dincolo, că numai un cântec e coborât din cer, şi acela e Doina...(...)»'
Se spune că Giuseppe Verdi a fost impresionat de genialitatea lui Ciprian, însă, mai presus de orice succes, gândul muzicianului român a rămas tot la Stupca lui dragă, despre care spunea în 1883: '(...) O, Italie! Frumoasă şi dulce mai eşti! Ah! Dar ce folos? Nu plăteşte toată frumuseţea şi dulceaţa ta cu o ceapă friptă dacă, colea, peste gard, nu mă pot sui la Stupca! (...)'
6 iunie 1883. La Stupca, în casă parohială, Ciprian s-a stins, şoptindu-i amar Mărioarei: 'Să nu lăsaţi muzică mea să moară!'.
Azi, pe lângă căsuţa de la Stupca, într-un conac boieresc, se află Muzeul 'Ciprian Porumbescu', unde se păstrează violoncelul şi husa viorii sale pierdute. 'Balada', impresionanta compoziţie a lui Ciprian, răsună până la mormântul pe care, aşa cum i-a fost dorinţa, regăsită în ultima strofă din 'Cântecul tricolorului', culorile drapelului românesc au fost aşezate pe cruce: ' Iar când, fraţilor, m-oi duce/ De la voi şi-o fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneţi/ Mândrul nostru tricolor'.
Foto: jurnalul.ro
