Muzeul Omului din Ploieşti găzduieşte, în perioada 29 octombrie - 14 noiembrie, expoziţia „Apa în centrul ştiinţei” a Institutului pentru Cercetare şi Dezvoltare (IRD) şi Institutului Francez, prezentată prin intermediul Alianţei Franceze. „Apa poate să fie moartă sau apă vie, aşa cum spunea poetul Marin Sorescu. Apa vie este atunci când e curată, pură şi benefică pentru organism. Henri Coandă, care deşi era în cu totul alt domeniu,a studiat peste 30 de ani apa din diferite zone ale globului pământesc, a mers chiar şi în Hunza în Pakistan, unde locuitorii folosesc apa unui gheţar şi sunt foarte longevivi. În urma cercetărilor apei dintr-o anumită zonă, Henri Coandă putea spune cu certitudine care este durata de vârstă a localnicilor. Cercetările lui au fost preluate de americanul Patrick Flanagan, care i-a continuat studiul cu succes”, ne-a informat Corina Iordan, muzeograf.
Pe panourile expoziţionale sunt prezentate diferite aspecte ce ţin de importanţa apei, precum: apa - o resură ameninţată şi limitată, indispensabilă vieţii, irigaţii şi apa de pe câmpuri, ape insalubre, capturarea arsenicului din pânza freatică, ploile diluviene, importanţa managementului serviciilor în domeniu.