După succesul primei ediții, care a adus o pată de culoare în Ploiești, Artown Festival revine în municipiu. Evenimentul, care aduce laolaltă zeci de artiști urbani, de pe cinci continente, propunând 19 noi picturi murale și peste 50 de intervenții de artă stradală, alături de spectacole, ateliere și multe alte surprize, va avea loc în perioada 28 iulie - 6 august.
Un manifest social, o mișcare artivistă, o acțiune de recuperare a orașului prin artă, Artown ajunge la a doua ediție și va pune stăpânire peste Ploiești, între 28 iulie și 6 august.
La ediția 2023, 3,000 de metri pătrați de pereți vor fi acoperiți cu 19 picturi murale realizate de 37 artiști care au lucrat împreună, din 14 țări de pe 5 continente, de la România la Israel și de la Canada la Maroc: AnnaOvni & Bona_Berlin, Barto & Mateo Sabatino, Cristina Barrientos & Denis Galocha (Twee Muizen), Dima Kashtalyan & OCU, Irlo & Eea & Taci, KSELE & RO, Med & BAKR, Megan Oldhues & SILOH, Modreanu & Matei Emanuel, Mouse & BILOS, Native Touch & Michael Marushkin, Ohboy & Eladela Furu Loom, Pandele & Tovnyah, Roper & Delia Cîrstea, Sarai & Isabela, Sophie Nicklas & Fabien Karp, SPACEBAR & TINE, Tammy Lovin & Wanda.
Ploieștiul va fi plin de surprize la fiecare pas, prin intermediul celor peste 50 de intervenții de artă stradală realizate de cei 25 de artiști/artist crews din 3 țări: Aeul & Cristiana, Ana-Maria Stroie, Andreea Geamănu, Brave Bots, Bucharest stickerz fest, Carmen Pavel, Cristian Soto, Denis Nanciu, Diana Diaconu, Dragoste, Faces of Mosaic, John Dot S, Maria Bălan, Kalut Ceramics, Nadine Kseibi, Otto Constantin, Plan B, Pisica Pătrată, Rado van Jano, Robert Obert, Rosé cu apă minerală, The Plant, Victor Covrig, și Zdesroy street art, mai anunță organizatorii evenimentului.
Ediția 2023 a Artown Festival debutează pe 28 iulie
Tema acestei ediții se leagă de colaborare, asumare și creativitate, prin intermediul picturilor murale, a intervențiilor de artă stradală și a spectacolelor orgaizate, cărora li se alătură remodelarea microspațiului din spatele fostului Cinemascop, expoziția „The sin to be seen” la Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” și o surpriză pe peronul Gării de Sud a Ploieștiului.
Robert OBERT, artist urban: „Mi-am dorit întotdeauna să las ceva Ploieştiului”
„În ceea ce privește evenimentele în spațiul public, anul acesta vom avea o piesă de teatru în aer liber, poezie, jam sessions, workshopuri de făcut lumânări, ceai, căsuțe de păsărele, instalații textile, sesiuni de yoga și mindfulness dimineața, performanceuri de dans contemporan, dj și muzică live în parcul Artown, precum și o petrecere cu muzică soul/afro/latino care va pune stăpânire pe o binecunoscută stradă din oraș. Programul și locațiile evenimentelor vor fi anunțate pe pagina evenimentului, înainte de începerea festivalului”, au mai anunțat organizatorii Artown Festival.
„Vă invităm să explorați orașul pe perioada festivalului și să ne bucurăm împreună de cum arta redefinește orașul Ploiești! Evenimentul se desfășoară în spațiul public, astfel că intrarea este liberă pentru oricine!”, au mai transmis organizatorii.
ARTOWN FESTIVAL | Un manifest urban și social care dă culoare Ploieștiului FOTO
La prima ediție, derulată în 2022, Artown Festival a îmbogăţit Ploieştiul cu aproape 30 de picturi murale, menite să suprindă esenţa oraşului şi în acelaşi timp să-l însufleţească, prin talentul şi creativitatea a 18 artişti internaţionali.