Biblioteca Județeană “Nicolae Iorga” Ploiești, la centenar

Biblioteca Județeană “Nicolae Iorga” Ploiești, la centenar
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Biblioteca Județeană “Nicolae Iorga” Ploiești organizează și găzduiește, în aceste zile, o serie de evenimente dedicate aniversării a 100 de ani de la înființarea instituției. Manifestările prilejuite de centenar au început sâmbătă.

În program au fost incluse, printre altele, documentarul “Biblioteca Județeană «Nicolae Iorga» în timp”, conferința “Amintiri despre Ploiești”, expoziția “Arcade la rotondă”  și lansarea volumelor biografie Gheorghe Macsim și Nicolae Boaru.

“2021 este un an de referință pentru comunitatea ploieșteană, ca de altfel pentru întreaga comunitate prahoveană și nu numai. Oamenii, ca și instituțiile, obișnuiesc să-și sărbătorească cele mai importante momente din viața lor, în primul rând pe acelea legate de ceasul dintâi, al nașterii, al venirii în lumina vieții. Într-un astfel de moment se află și Biblioteca Județeană «Nicolae Iorga» – aniversează în anul 2021 împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani de la înființare. Viața ei este ca și viața unui om și are o proprie biografie la scara istoriei. (…) Poate că așa cum într-o tânără familie primul copil născut, mult dorit și așteptat, este cel care aduce fericirea părinților săi iubitori, tot așa și pentru ploieșteni, biblioteca a fost întâia instituție de cultură ce s-a ivit într-un moment când ea devenise necesară ca hrană spirituală la fel de utilă ca pâinea cea de toate zilele. Începându-și activitatea cu numai 1 250 de volume – fiind prima bibliotecă din oraș și având să rămână pentru destul timp singura instituție de cultură de acest tip – a beneficiat de atenția și interesul tuturor organizațiilor comerciale și economice, a unor forțe politice și de sprijinul cetățenilor orașului. (…) Până să ajungă la stadiul actual – bibliotecă județeană, enciclopedică și științifică – instituția a parcurs, în acești 100 de ani de existență, etape succesive, fiecare în parte având caracteristici specifice, determinate de o multitudine de factori, definitorii fiind cei de ordin economic, social, politic și cultural. Instituția Biblioteca Județeană «Nicolae Iorga» Ploiești – un așezământ cultural ce se încadrează în seria bibliotecilor publice de tip enciclopedic – își desfășoară activitatea în sediul Palatului Culturii, pe o suprafață de 2329 mp. Colecțiile Bibliotecii județene însumează la 31 decembrie 2020 un număr de 532.515 unități biblioteconomice. (…) Ajunsă la a 100-a aniversare, Biblioteca Județeană «Nicolae Iorga» este o entitate distinctă în sistemul instituțiilor info-documentare și științifice din țară, vector al culturii, educației și ascensiunii spirituale a comunității prahovene”, a transmis, la ceas aniversar, directorul instituției, Mihaela Radu.

 

Image