Vineri, pe 4 octombrie, de la ora 13.00, Castelul Cantacuzino dun Bușteni găzduiește vernisajul celei mai noi expoziții organizate de Galeria de Artă. Sub titlul "BOOKS & ARTS: Arta lecturii", aceasta aduce, pe Valea Prahovei, opere de artă inspirate din cărți, carte-obiect, cititori imortalizați de pensula artiștilor, reprezentări artistice ale unor povești cunoscute și basme populare, dar și o surpriză din sfera tehnologiei.
Cel mai nou proiect derulat la Castelul Cantacuzino din Bușteni a fost inspirat de faptul că 2019 a fost declarat "Anul Cărții" în România. Expoziția care va fi inaugurată vineri va putea fi vizitată până pe 30 martie 2020.
"Expoziția a fost organizată de Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino, iar lucrările provin de la Muzeul Național al Literaturii Române din București (fiind opere participante în cadrul Bienalei de Carte Bibliofilă și Carte-Obiect, ediția I, București, în perioada 15 ianuarie – 31 martie 2018), lucrări selectate în urma unui concurs de portofolii (cu scopul de a promova artiști contemporani) organizat de Galeria de Artă a Castelului, de la galeria Renaissance Art Gallery, dar și de la colecționari privați și artiști. Colecțiile din care provin lucrările sunt: Colecția Gheorghe Burtea, Colecția Matei Chintilă, Colecția Daniel Crăciun, Colecția Cristian Mareș, Colecția Dorin Mihalache, Colecția Sorin Mihăilescu, Colecția Dodo Niță, Colecția Boris Paraschivescu, Colecția Puiu K. Patzelt, Colecția Florica și Vasile Petrovici, Colecția George Șerban, Colecția Armand Voicu", au transmis reprezentanții Galeriei de Artă a Castelului Cantacuzino.
Proiectul este unul de suflet, care vrea să scoată în evidență legătura spirituală dintre om și carte, prin puterea artistului de a o transpune într-un mediu vizual, reamintind totodată omului de importanța cărților pentru cunoaștere. "Poveștile sunt redate într-un mod unic și subiectiv, demonstrând că ele rămân o sursă infinită de inspirație. Naturile statice din expoziție abundă cu cărți, demonstrând că prezența acestor obiecte, chiar cu rol decorativ, asigură omul că are o eliberare și un răspuns mereu la îndemână. Unele lucrări din expoziție demonstrează cum cartea se transformă și se adaptează prezentului, încercând constant să rămână de actualitate în era tehnologică", dezvăluie organizatorii, anunțând că "artele vizuale s-au reunit la Castel pentru a prezenta arta lecturii în cele mai variate medii de expresie artistică: pictură, grafică, sculptură și instalație. Toate acestea le veți întâlni în sălile galeriei, în timp ce ghidul vă va purta printr-o captivantă călătorie în universul cărților, povestită prin intermediul operelor de artă".
Artiștii inspirați de Carte prezenți prin lucrările lor în expoziția BOOKS & ARTS sunt: Arina AILINCĂI (n. 1946), Aurel Ștefan ALEXANDRESCU (n. 1948), Daniela ANDREI, Teodor ARGHIR (n. 1978), Ana Maria ARICIU, Valentin BABAN (n. 1950), Luiza Daniela BARBU (n. 1993), Vlad BASARAB (n. 1977), Florin BÂRZĂ (n. 1956), Ion BIȚAN (1924 – 1997), Marijana BIȚULESCU (n. 1954), Margarita BODAREV (n. 1989), Alexandrina BRAȘOVEANU (n. 1948), Victor BRAUNER (1903 – 1966), Ștefan CALȚIA (n. 1942), Andana CĂLINESCU (n. 1947), Spiru CHINTILĂ (1921 – 1985), Petre CHIREA (n. 1959), Aurelia CHIRU (n. 1980), Ioana CIUȘTEA (n. 1992), Claudiu COJOCARU, Mariana CONSTANTINESCU (n. 1957), Bogdana CONTRAȘ (n. 1977), Eugen CRĂCIUN (1922 – 2001), Miruna Oana CRĂCIUN (MIRUNISKAYA, n. 1998), Cornelia Victoria DEDU (n. 1942), Adina DOGARU (n. 1970), Timotei DROB (n. 1986), Eveline DUBINĂ, Emil Cassian DUMITRAȘ (n. 1983), Matei ENRIC (n. 1978), Dan ERCEANU (n. 1943), Emma ERSEK (n. 1979), Daniela FRUMUȘEANU (n. 1961), Florin GHERGU (n. 1971), Cornelia GHERLAN (n. 1960), Georgiana GHIDERSA (n. 1993), Vasile GRIGORE (1935 – 2012), Darius HULEA (n. 1987), Ana ILIUȚ (1913 – 1991), Eugen IONESCU (1909 – 1994), Eugen Vasile IOVAN (n. 1971), Maria JARDA (n. 1981), Alexandru JOIȚA (n. 2003), Nadine KSEIBI (n. 1995), Cezar LĂZĂRESCU (n. 1969), Rodica LOMNĂŞAN (n. 1965), Joanne R. LUONGO (n. 1958), Nicolae LUPU (n. 1961), Gabriel MARIAN (n. 1972), Ecaterina MĂRGHIDAN (n. 1980), Gabriela NĂFTĂNĂILĂ LEVENŢU, Costin NEAMȚU (n. 1939), Dana NECHITA (n. 1962), Ioana NICOARĂ (n. 1990), Andreea OLTEANU (n. 1991), Răzvan OMOTĂ (n. 1995), Maria OPREA, Măriuca OTETELEŞANU (n. 1948), Diana OȚET (n. 1987), Iulia PANĂ (n. 1965), Rodica PANDELE (1924 – 2008), Andrei Alecsandru PANTEA (n. 1992), Valter PARASCHIVESCU (n. 1959), Dorina PĂDINEANU (n. 1948), Ionela POP (n. 1981), Claudia POPESCU (n. 1960), Ion POPESCU NEGRENI (1907 – 2001), Cătălin PRECUP (n. 1981), Teo RĂDULESCU (n. 1989), Alma REDLINGER (1924 – 2017), Gabriela RICŞAN (n. 1951), Alina ROȘCA (1960 – 1991), Livia RUSZ (n. 1930), Liviu-Adrian SANDU (n. 1968), Alfred SCHUPLER (n. 1970), Rudolf SCHWEITZER-CUMPĂNA (1886 – 1975), Oana SFETCU (n. 1971), Ion STATE (1937 – 1977), Iuliana SUCIU, Denis ȘERBAN CERNAT (DENA Artist, n. 1990), Rocsana ŞOLDEA (n. 1955), Marga ȘTEFĂNESCU (n. 1913), Iris Bianca TEODORESCU (n. 1968), Alina TOFAN (n. 1994), Daniela TOMOZEI (n. 1971), Andreea TUCAN (n. 1985), Victoria ȚĂROI (n. 1960), Günther UECKER (n. 1930), Adriana VASILE (n. 1976), Simona VASILIU CHINTILĂ (1928 – 2009), Nihal WEMLY.
Castelul Cantacuzino a fost deschis spre vizitare în anul 2010, iar în 2015 a fost inaugurată Galeria de Artă, prima expoziţie fiind dedicată pictorului spaniol Salvador Dali. Au urmat lucrări de grafică ale artiştilor Pablo Picasso, Marc Chagall, Vincent van Gogh, Henri Matisse, Henri de Toulouse-Lautrec, dar şi expoziţii de artă contemporană cu lucrări ale artiştilor Andrei Gamarţ, Nadine Kseibi, Mirela Iordache și ale Societăţii Artiştilor Figurativi din România. Centenarul Marii Uniri a fost celebrat cu o mare expoziție de sculptură, cuprinzând 100 de sculptori români, iar apoi atenția s-a îndreptat spre un secol de artă feminină, reprezentat prin 110 artiste din România. Expozițiile de artă de la Castelul Cantacuzino au reușit, în doar 5 ani, să atragă atenția a sute de mii de vizitatori din întreaga lume.