Exploratoarea Uca Marinescu a fost prezentă, marți, 11 aprilie, la Ploiești, cu ocazia vernisajului expoziției de fotografie „Chemarea în jurul lumii”, din Sala Coloanelor, Palatul Culturii Ploiești.
Participanții la eveniment au fost fascinați de povestirile exploratoarei, din multele țări pe care le-a vizitat. ”Am călătorit mult, în diferite țări. M-a atras Tibetul, care este fascinant. De asemenea o zonă a frigului extrem, Oymiakon, unde s-au înregistrat minus 83 de grade. Acest loc din Siberia are o populație mica și două școli pentru copii. Am asistat la câteva ore, sunt foarte creativi, pictează, sculptează, dansează, au costume deosebite, este o zonă artistică. Am văzut acolo un schelet de pește care avea înotătoarea în formă de palmă cu cinci degete. Vă povestesc câte ceva și despre Bhutan, care a fost catalogat de ONU ca având cel mai mare indice al fericirii și unde oamenii sunt egali între ei, inclusiv regele trăiește ca și ceilalți. Au un principiu de viață foarte simplu: dacă tu ești fericit și eu sunt fericit.“
Uca Marinescu are acum 83 de ani și călătorește în țările lumii de peste 30 de ani.
Prima sa expediţie în afara graniţelor ţării a fost după 1990, în îndepărtata Chină, unde a încercat să pătrundă în tainele culturii şi civilizaţiei asiatice și pentru care s-a pregătit studiind această limbă.
Este prima femeie din lume care a atins pe schiuri, în acelaşi an, cei doi poli geografici, iar la cei magnetici a fost la numai un an diferență între expediții. Ca recunoaștere a acestei performanțe, în anul 2002, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer. A ajuns în Antartica sub drapelul României, a traversat Africa de la sud la nord trecând prin 11 țări, iar în 2010 a călătorit în jurul lumii, explorând 24 de țări.
{showtime 264}Expoziția a fost organizată de Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova în colaborare cu Asociația ClubArt Văleni și poate fi vizitată gratuit în perioada 11-18 aprilie 2023. Sunt prezentate fotografii realizate de Uca Marinescu în călătoriile sale, din Bhutan, Arctica, de la Polul Frigului – Oymiakon, Alaska, Tibet, China, India, Peru, Valea Hunza, Nepal, Venezuela, Mongolia, Madagascar, Rusia.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!