Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte organizează Medalionul comemorativ: „84 de ani de la dispariţia lui Nicolae Iorga”.
Evenimentul este programat miercuri, 27 noiembrie, de la ora 12:00, la sediul muzeului din Vălenii de Munte, judeţul Prahova.
“Creator al unei opere fără precedent, Nicolae Iorga a fost elogiat și pus pe înaltul piedestal al gloriei, dar și coborât în neant de cei care nu l-au înțeles. Dincolo de limitele firești ale unui om prins în vâltoarea vieții publice, marele savant a fost un mare patriot, un iubitor al pământului pe care s-a format neamul românesc.”, afirmă organizatorii.
Spiridușii lui Moș Crăciun. Copiii din Ploiești vor aprinde, anul acesta, luminițele de sărbători
Invitați speciali ai acestui moment comemorativ sunt: dr. Alex Mihai Stoenescu, prof. Irinel Istudor, pr. prof. George Cocoșilă. Participă elevi ai Colegiului Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, care vor asista şi la un program artistic susținut de Grupul vocal folcloric „Flori de Garofiță” din Măneciu, coordonat de prof. Cătălina Alexandrina Chițimia-Țigău.