Biblioteca Județeană "Nicolae Iorga" s-a redeschis, de astăzi, pentru cititorii alături de care, în ultimele săptămâni, a fost numai în mediul on-line.
În continuare, însă, o parte din activități va fi organizată în spațiul virtual, pentru siguranța angajaților instituției și a iubitorilor de lectură, deopotrivă. Reprezentanții instituției au anunțat, deja, o nouă acțiune, dedicată copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 15 ani.
Concursul de jocuri și cultură generală "Camera Misterelor" se desfășoară până pe 19 iunie.
"«Camera Misterelor» este un triatlon al jocurilor, enigmelor neelucidate și al miturilor demontate. Astfel, LUNI va fi ziua în care concurenții vor încerca să iasă dintr-un labirint, MARȚI și MIERCURI vor afla despre un fapt sau un obiect cu o poveste misterioasă, încă neexplicată, iar JOI vor descoperi ce se află dincolo de senzațional, prin exemple de greșeli frecvente de cultură generală. Ziua de VINERI va fi rezervată întrebărilor adresate de noi și răspunsurilor date de concurenți. Toate materialele se vor publica, fiecare în ziua alocată, sub forma unui link spre Casa Virtuală a Bibliotecii «Nicolae Iorga», iar răspunsurile vor fi așteptate prin mesaj privat către pagina de Facebook a instituției, în decurs de trei ore. Concurenții care răspund corect la întrebările din toate cele cinci săptămâni de concurs vor primi un premiu și vor fi înscriși în Cartea cea Mare a Misterelor", au detaliat reprezentanții Bibliotecii Județene.