Biblioteca Județeană "Nicolae Iorga" va găzdui vineri, de la ora 14.00, la sala de lectură "Nichita Stănescu", o dublă lansare de carte, în prezența criticului și istoricului literar Dan Gulea și a poetului și eseistului Ion Bogdan Lefter.
Dan Gulea semnează, de altfel, una dintre cărțile lansate în cadrul evenimentului de mâine. Este vorba despre "Nouă tipuri de lectură", apărută la editura Cartea Românească.
"Critică este una sau mai multe? Şi una, şi mai multe; în primul rând, una – pentru că poziţionează, situează, acceptă sau nu, folosind o judecată de valoare. Dar nu se mai poate raporta doar la acest unic mod, nu se mai poate constitui doar pornind de aici, pentru că lumea se citeşte în mai multe feluri; de pildă, în funcţie de centrul considerat important.
Concomitent acestei schimbări de paradigmă, ce vorbeşte din ce în ce mai insistent de literatură europeană sau de literatură mondială, discursul critic autohton înregistrează şi el semnele acestei transformări.
Am ilustrat această transformare prin nouă tipuri de lectură sau discurs critic.
Terenul predilect: spaţiul românesc, imaginile, figurile şi atitudinile sale, prezentate în ordine cronologică – ceea ce nu exclude alte incursiuni, în special când subiectul este «cosmopolit», precum în capitolul despre Tzara, sau analize en biais, atunci când subiectele principale sunt ediţiile Ezra Pound sau Mihail şolohov, (re)apărute în ultima vreme la noi", spune autorul în prezentarea volumului "Nouă tipuri de lectură".
Cea de-a doua lansare aduce în atenția cititorilor ploieșteni cartea "Inedite: articole, scrisori, autografe, prefețe, cereri și petiții, alte documente (1896 - 1943)" de Eugen Lovinescu, o ediție îngrijită tot de Dan Gulea.